Adrian Mangu

blogger civic și literar

Focşaniul salvează Roşia Montană, pe străzile Capitalei

leave a comment »

Domnilor jurnalişti, iubiţi părinţi, dragi bunici,

14 septembire 2013, ora 19:24. A paisprezecea zi de protest. Suntem patru oameni în jurul unui laptop, în mansarda unui bloc cu vedere spre Piaţa Universităţii, sortând materiale informative. Au trecut  două săptămâni de luptă împotriva unui sistem mediatic corupt, vândut, capabil să-şi întoarcă armele împotriva poporului, prezent noapte de noapte în stradă.
Vă scriem vouă, reprezentanţii presei locale, în buzunarele cărora nu au intrat teancurile de bani mânjiţi cu cianură. Voi sunteţi singurii care mai pot spune lucrurilor pe nume. Nu vă judecăm pentru faptul că nu aţi făcut-o până acum. Suntem conştienţi că de la mai bine de 150 de km distanţă nu auziţi cum mii de oameni strigă noapte de noapte pe străzile capitalei, înconjuraţi de cordoane de jandarmi,  „Uniţi, salvăm Roşia Montană’’.
Au trecut 14 zile de când ne trezim în fiecare dimineaţă şi mergem la joburi pentru a petrece câte opt-nouă ore în birouri. Pronunţăm cuvinte ca „protest’’, ,,televiziune’’, „Roşia Montană’’ sau „exploatare cu cianură’’ de câteva sute de ori pe zi, aşa încât colegii noştri de muncă au ajuns să fie mai mult decât informaţi şi să ne susţină. Apoi ne întoarcem din nou în stradă, înarmaţi cu bidoane, alături de familia de la Universitate (pe care toate trusturile de presă contractate de Roşia Montană Gold Corporation au descris-o ca pe „o gaşcă de hipsteri drogaţi’’), cu care rămânem până spre dimineaţă. Suntem mulţi, majoritatea tineri. Scandăm sloganuri, pictăm, dansăm, zâmbim. Ne jucăm de-a v-aţi ascunselea cu jandarmii, în lupta pentru ocuparea carosabilului. Ei s-au obişnuit deja cu faptul că suntem paşnici, dar ăsta-i job-ul.

„O generaţie care a exlus televizorul din viaţa ei”

Muzica străzii e alta acum şi nici măcar trecătorii (protestatari de ocazie) nu au o problemă cu asta. Suntem între prieteni – oameni frumoşi pe care i-am cunoscut aici şi pe care îi iubim pentru simplul fapt că au voci la fel de puternice ca ale noastre. Adolescenţi răzvrătiţi, tineri îmbrăcaţi colorat, activişti înnăscuţi, câţiva pensionari cu spiritul forever young şi mămici care îşi alăptează copiii în mijlocul străzii au reuşit să creeze, după mai bine de 20 de ani, ideea de ÎMPREUNĂ. Aşa ştie o generaţie care a exlus televizorul din viaţa ei să se manifeste. Aşa protestează miile de oameni care refuză să aibă habar de ce se întâmplă în lumea mondenă, la ştirile de la ora cinci şi în telenovele. Aşa vrem ne revendicăm drepturile: cu muzică şi flori. Daţi-ne un bulevard şi vom salva România! Ieşiţi în stradă şi vom salva lumea, aşa cum vedeam în desenele animate „de pe vremea noastră’’.
 „Oamenii pe care tata i-a votat îmi râd în nas”

În două săptămâni am rupt zeci de cordoane de jandarmi. Am devenit imuni la gaze şi spary-uri cu piper, la îmbrânceli cu jandarmii, la violenţe, la acţiuni de intimidare, la amenzi şi la ameninţări. Ne-am rupt corzile vocale, am sacrificat zeci de mii de peturi, am curăţat kilometri de gunoaie de pe bulevardele ocupate. Suntem mulţi şi suntem puternici şi cei care încearcă şă ne închidă gurile ştiu asta.
Vrem ca părinţii şi bunicii noştri să ştie că ceea ce se întâmplă este ceva foarte important. Vreau ca mama să fie mândră că sunt în stradă, apărându-mi drepturile, nu să se roage de mine prin telefon să nu ies din casă în timpul protestelor. Vreau ca tata să ştie că ceea că ceea ce mă doare nu e un punct geografic sau o fantezie ecologistă, ci faptul că oamenii pe care el i-a votat îmi râd în nas, mă sfidează şi trec peste mine de parcă nu m-ar vedea, nu m-ar auzi şi n-aş exista. Vreau ca bunică-mea să aibă conştiinţa faptului că televizorul nu e decât o armă de manipulare, că promisiunile din timpul campaniilor electorale sunt la fel de sincere ca promisiunile mele că voi mânca de trei ori pe zi şi-mi voi lua pastilele de răceală (sigur că nu fac asta niciodată) şi că dacă nu mă susţine, şansele ca eu să-mi iau o bâtă în cap de la jandarmi, pe stradă, pentru simplul fapt că-mi exercit dreptul la viaţă, cresc de la o zi la alta.
Voi aţi făcut o revoluţie ca eu să trăiesc într-o lume mai bună. N-a fost să fie şi realizaţi şi voi asta, de fiecare dată când vă încasaţi salariile şi pensiile mizerabile, ori de câte ori plătiţi monstruasele impozite şi mai ales atunci când trageţi linie şi rămâneţi cu suta de lei pe lună, pentru mâncare. V-au luat tot şi acum vor să ne vândă şi ţara, bucată cu bucată. Sunt în stare să ne vândă şi organele şi dacă nu vorbim despre asta, revoluţia va fi doar o lecţie din manualele de istorie mincinoase, pe care noi le-am tocit până la refuz înainte de examenul de bacalaureat, care pentru ei reprezintă de ani buni doar un mijloc de a decredibiliza opiniile generaţiei noastre. Nu suntem o ţară de dobitoci şi voi ştiţi asta, pentru că am crescut sub ochii voştri. Vrem să ştiţi că nepoţii şi copii voştri au pornit deja o revoluţie în Piaţa Universităţii şi că aţi face mai bine să vă reziliaţi contractele cu firmele de cablu.
„Ne este ruşine cu cei care nu se revoltă împotriva hoţiei”
Ne iubim copiii nenăscuţi la fel de mult cum ne iubiţi voi şi vrem să le oferim posibilitatea de a bea apă de la robinet, de a învăţa la biologie despre toate speciile de plante, animale şi peşti despre care am învăţat şi noi. Nu putem merge la somn cu gândul că vom fi judecaţi pentru că i-am lăsat pe unii să ne fure toate resursele valoroase, pentru că le-am dat voie să ne radă Carpaţii de pe hartă şi pentru că i-am încurajat să lase dezastre în urmă. Ne este ruşine cu cei care nu se revoltă împotriva hoţiei, abuzului, minciunii şi trădării şi contestăm calitatea de oameni celor care au făcut posibile toate aceste nedreptăţi.
Ar trebui să ştiţi că a ieşi în stradă pentru o cauză comună nu reprezintă o încălcare a legii, ci exercitarea unui drept pe care voi l-aţi câştigat. Dar ei nu-şi doresc să ştiţi de ce suntem acolo în fiecare noapte, de două săptămâni. Revoltaţi-vă! Dacă voi nu aţi făcut o revoluţie de pomană, noi de ce să le permitem să ne dea ţara de pomană? Nu vor exista mii de locuri de muncă. Nu se va construi o industrie a mineritului. Nu veţi vedea niciun gram din tot ce se va extrage de la Roşia Montană iar ei nici măcar nu ne vor aurul. Sunt zeci de resurse mult mai valoroase acolo. E pământul pentru care ne-au invadat toţi cotropitorii de-a lungul istoriei. Am sacrificat mii de vieţi pentru a-l păstra, iar aleşii noştri aproape că-l fac cadou. Dacă le vom permite asta, vor urma şi altele. Închideţi televizoarele şi rugaţi-vă copiii şi nepoţii să ajute să vă informaţi din presa liberă. Informaţiile reale există, chiar dacă întâmpină dificultăţi în a ajunge la voi.
Vă scriem cu ochii în lacrimi deşi nu apărem la televizor croşetând şosete. Nici noi nu avem locuri de muncă bine plătite. Şi noi murim de foame, investim tot ce câştigăm în chirii imense, deşi locuim înghesuiţi în blocuri cu bulină roşie. Diferenţa stă în faptul că noi suntem oameni integri, care preferă să-şi tragă conducătorii la răspundere în loc să se vândă pe nimic. Suntem aşa pentru că aşa ne-aţi educat şi vă mulţumim pentru asta!
Veşnică recunoştinţă,
Alexandra Scînteianu, alături de Alexandra Mocanu, Bogdan Velcescu şi Alexandru Lişman.

Advertisements

Written by adimangu

19 September 2013 at 23:56

Posted in Uncategorized

Tagged with

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Fosile şi pietre

Just another WordPress.com site

Ştefania's

Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora!

Hai-Hui prin România

Despre turism sau despre sufletul unui om pasionat de natura

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

Prin obiectivul mintii

kalos kai agathos

Atracția Succesului

Mințile frumoase inspiră

anbpriasi.wordpress.com/

Asociația Națională a Bibliotecilor și Bibliotecarilor Publici - Filiala Iași

prietendevremerea

O vorba buna

O străină

Nu mă intimidează oamenii cu priviri dure şi cu vorbe urâte!

%d bloggers like this: