Guest Post : Alexandru Filimon- Epigonul “personalizat”

 

Epigonul “personalizat”

 

 

Sufletul a împrumutat încă de mult un apolinic glacial cu privirea ţintă în procesul neantizării peisajului citadin cu nuanţa de film noire . Schimb a “n” perechea de ochelari ai timpului încercând din răsputeri să nu rezum totul la o sumă de non-sensuri. Sunt cuprins de un sentiment al efemerului al cărei opoziţie sinceră nu e decât durata, dar nu mai pot cheltui un timp atemporal, în nici un caz pe ceea ce văd sau ceea ce îmi doresc să văd. Nu m-a cuprins pe mine sentimentul  abnegaţiei într-o lume de canibali îmbrăcaţi elegant, manieraţi până la culme, baricadaţi în anticameră, ce savurează cu delicateţe aristocratică bietele idei încă în ou, ştergându-se la bot cu frunze mari de palmieri. Comedie de salon din vremurile elegante superficial, splendid peisaj. Doar că vremurile au trecut, salonul s-a preschimbat în oraş, canibalii au căpătat valenţe moderne, doar “îngurgitatul” a rămas imuabil în faţa timpului, el şi cu o comedie interpretată de barbari de seamă ce aclamă stoic calea evoluţiei şi a civilizaţiei. Mirobolant peisaj …Poate cineva ar trebui să vorbească mai tare, să-i dea pe “mute” sau să le spună precum personajul lui Caragiale “silenţium, măgarilor!”. Doar că azi “un pedagog de şcoală nouă” ar rosti zadarnic aceste cuvinte, care odinioară stârneau ruşine, astăzi stârnesc râsul. Uneori “întoarcerea lumii cu fundul în sus” ne găseşti solitari, stingheri dar nu alienate de noi înşine, ba din contra ceva mai lucizi la procesul asiduu, din sfera metafizică a “cunoaşterii de sine”. Aşa mă va găsi şi pe mine, doar că eu parcă devin un epigon în faţa vieţii.
M-am trezit brusc şi greu dintr-o stare onirică ce deja îmi accentua spleenul până în faza încarnării propriilor mele probleme în fantome ce continuă să bântuie chiar şi pe alţii. O cafea mai neagră ca noaptea aşa cum imi placea mie mă aştepta ca de obicei pe noptiera improvizată de lângă pat. Probabil ea a plecat…femeie devotată capriciilor altora. În piept mi se scobise un vid atroce ca o nevoie adâncă de respiraţie sau de scâncet. Noaptea o trăiesc în extreme, ziua gravitez umil în jurul punctului de mijloc. Care este punctul de mijloc? Un om rafinat la culme şi totodată primitive la culme, cum spunea Noica ”condiţie de supracivilizaţie dublată îndeaproape de o subcultură totemica”.O văd mereu în visele mele, unele se repetă la infinit parcă ar avea o dorinţa obsesivă în a le vedea îndeaproape. Pot spune că nu îmi mai este “poftă” de canibali.
Poate sunt lucid în faţa iluziilor mele sau sunt iluzionat că sunt lucid? O gândire atât de ex-abrupto nu poate fi decât în criza, aşa cum Andrei Pleşu considera peisajul autohton “expresia unei crize între natură şi om”, imi simt peisajul reflecţiilor mele mediator în opozitia sinelui cu lumea. Mi s-a întâmplat să aud mai deseori în vis “cuvântul copilul ludic al procesului alchimic”. Imi pierdeam minţile într-un mod cât mai abisal cu putinţă, deveneam şi eu devotat capriciilor mele. Am inţeles într- un final: creaţia rezultată în urma unei alchimii moşteneşte o subcreaţie a cuvântului (felul în care ne exprimăm verbal influenţează mediul exterior conform dihotomiei bine-rău). Subtil mod de a ne ascunde adevăratele păreri. Dar ce se întâmplă când nu mai putem să ascundem adevărata părere despre noi? Când dăm foc singuri cetăţii, singuri rămânem să adunăm rămăşiţele, singuri rămânem să înălţăm la loc pentru a-i da foc iară tot singuri. Orbecăiesc mereu către altă cetate, dar simt o tăcere confundabilă cu moartea şi încep să cred că ar trebui să caut eu singur răspunsurile. Situat într-o repulsie faţă de sufletul modern şi într-un refuz din partea mea de a-mi mai plăti singur vama, într-o polaritate permanentă căreia nu-i devin centru, dar nu mă retrag în realitate crudă a canibalilor.
Eu mi-am ucis “copiii ludici” încă din faşă şi încă demult am devenit un comerciant de iluzii sterile, actualmente ambulant. Sunt doar mărturia neantizării  dîn mine provocate de viaţă, un cerc vicios al extremelor ce încă nu am curajul să le manifest decât în vis. Totuşi îndrăznesc să vi le arat vouă.
 

Mai multe de la Alex veţi găsi pe http://zeteticgroup.wordpress.com
Sper că v-am făcut curioşi să-i citiţi şi celelalte lucrări! 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s