Adrian Mangu

blogger civic și literar

Despre despărţiri şi noi începuturi: Cristi Minculescu

leave a comment »

Despre desparţiri s-a tot vorbit şi cu siguranţă se va mai vorbi şi în continuare. Nu exista lucru care să fie veşnic şi nu există oameni care să rămână împreună până la final. Despărţirile dor şi de cele mai multe ori îi implică şi pe cei din jurul tău. Sunt vise care se fac bucăţi, idei ce nu se vor mai naşte niciodată şi lucruri care nu vor mai fi niciodată la fel. Nu spun nimic nou, cum nu am spus nici pana acum. Doar încep o nouă confesiune, atâta tot.

Există suişuri şi coborâşuri peste tot, dezamăgiri, regrete şi lucruri făcute greşit pe care ţi-ai dori tardiv să le îndrepţi. Cred că cel mai greu e să reuşesti să treci peste orgoliu, peste vinovăţii inutile şi să laşi trecutul acolo unde îi este locul, în trecut. E important să nu-ţi alterezi amintirile frumoase cu ceea ce simţi în prezent şi să îi dai o şansă viitorului să-ţi ofere ceea ce ţi-a pregătit.

Aseară am avut multe de învăţat, de fapt nu de învăţat, ci mi-am reamintit lucruri fireşti ascunse de clişee şi de rutină. Mi-am amintit ca despărţirile, dacă le iei ca atare, aduc lucruri bune. Totul e relativ,depinde cum priveşti lucrurile. Lumea e într-o continuă schimbare. Sunt antipatii ce dau nastere iubirii şi sunt iubiri ce se transformă în indiferenţă, în antipatii. Aşa suntem născuţi, asta ne e construcţia. Nu toţi gândim la fel, nu toţi trăim la fel, nu toţi avem aceleaşi aşteptări de la viaţă şi asta e bine, e firesc. Cei care sunt superficiali îşi doresc uneori să fie mai profunzi, cei profunzi tânjesc după o clipa de superficialitate şi toţi ne faultăm între noi indiferent dacă ne place sau nu.

Despărţirile sunt necesare. Veţi spune că în viaţă mai trebuie să faci si compromisuri şi aveţi perfectă dreptate. Dar sa îţi compromiţi sentimentele şi trăirile e sinucidere curată. Compromisuri poţi face oricând cand e vorba de locul de munca, de hainele pe care le îmbraci, de excursiile în care vei merge, dar niciodată nu trebuie să îţi compromiţi sufletul şi calea. Respectaţi-vă pe voi înşivă, iertaţi-i pe cei ce v-au greşit, lasaţi-i în trecutul vostru şi mergeţi mai departe.

E foarte mişto când îţi vin toate aceste idei cand esti la un concert de muzică rock. Am avut un gol în stomac când am auzit că Irisul se va sfârşi, iar Cristi va pleca pe o altă cale. Nu l-am înţeles pe moment, ba chiar l-am blamat. Nu puteam să cred că după atâta amar de vreme Irisul va disparea, iar naţionala de rock a Romaniei va rămane fară capitanul echipei. De ce să renunţi? Mergea şi aşa Irisul. Fani existau, discografia era, sunau foarte bine şi totul era ok.

Aseară am înteles că desparţirea lor a fost cel mai bun lucru ce s-a putut întâmpla rockului românesc şi muzicii în general. Irisul nu ar fi sunat atât de bine niciodată şi niciodată nu ar fi fost atât de bun. Acum am înteles menirea proiectului Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu, abia acum am văzut pentru prima dată instrumentişti în adevăratul sens al cuvântului.

Ken Sundberg – bass şi Anders Diephuis – tobe au fost senzaţionali. Au făcut schimb de instrumente, s-au jucat cu publicul spectator şi au batut la porţile sufletelor noastre aşa cum nimeni nu a mai făcut-o vreodată. Muzica, încă o dată , ne-a facut să vibrăm la fel, chiar daca provenim din culturi şi tări diferite. Nuţu Olteanu, o voce incredibilă şi două maini pe care le-am perceput ca pe două prelungiri fireşti ale instrumentului cu care a făcut dragoste timp de două ore jumate,ne-a incălzit cu cele mai neaoşe Rock`n Blues-uri si ne-a ţinut perfuzaţi la chitara sa, iar despre Cristi ce să mai zic…în primul rând îmi că îmi cer iertare că am avut unele dubii legate de acest proiect şi că am crezut că nu va mai exista nimic mai frumos decât Irisul şi în al doilea rând că îi apreciez enorm modestia, timiditatea şi simplitatea pe care le afişează fară frică de fiecare dată, dar si energia,buna dispoziţie, puterea şi determinarea pe care reuşeste, fără probleme, să le sădească în inimile noastre. Ştiu că nu sunt cel mai mare fan pe care îl are, dar acest om, indiferent de formulele în care va mai cânta şi de lucrurile pe care le va mai schimba, cu siguranţă este Academia de Rock a Romaniei ! Cristi Minculescu, mă înclin!

 

sursa foto : Robert Dârdală

 

 

Advertisements

Written by adimangu

28 June 2014 at 14:10

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Fosile şi pietre

Just another WordPress.com site

Ştefania's

Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora!

Hai-Hui prin România

Despre turism sau despre sufletul unui om pasionat de natura

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

Prin obiectivul mintii

kalos kai agathos

Atracția Succesului

Mintile frumoase inspira

anbpriasi.wordpress.com/

Asociația Națională a Bibliotecilor și Bibliotecarilor Publici - Filiala Iași

prietendevremerea

O vorba buna

Stele verzi

Nu mă intimidează oamenii cu priviri dure şi cu vorbe urâte!

%d bloggers like this: