E șase dimineața și scriu!

mirror-2

E  șase dimineața și scriu!

 

E ciudat să privești șansa și neșansa în ochi în fiecare zi, să iei mecanic atâtea decizii, dar, în loc să te trăiești, tu să fii ocupat cu analize pe textul vieții. Ființăm de parcă ne-am permite luxul timpului pentru dezbaterea tuturor schițelor pe care ni le trasăm, le ștergem și le retrasam mental. Calculăm, adunăm, scădem, împărțim, înmulțim, credem, cerșim, refuzăm, acceptăm, distrugem, ca în final să aflăm veșnicul și tristul adevăr: am mai murit cu o zi. Detest aniversările!

M-am înmormântat adânc în suflet de peste zece mii de ori. Am calculat! Uneori mai singur, alteori mai trist, când mai grav, când din obișnuință și, cu toate astea, încă mă mai tem. Mă tem, deși moartea mi-a devenit  rutină.

Trăim cu o teamă din reflex și cu acel veșnic refren cu care ne obligăm sufletul să îngenuncheze, oftatul. Chiar și acum, când scriu, oftez și nu știu dacă oftatul îmi crează teama sau invers.

Privim într-o oglindă murdară și vedem frânturi în cioburi tăioase și imperfecte. Vedem sume de defecte, vedem timpul cum ne trece prin priviri, vedem invidie și neputință,  vedem frică și inferioritate, vedem nostalgii și nereușite, ajungem să ne prezicem în urmele de slin și amprentele efemere  până și viitoarele eșecuri și oftăm!

Oftăm, ne temem şi râvnim!

Râvnim la o altă viață,una mai bună, râvnim la alți prieteni, alţii cu mai mult timp şi pentru noi, râvnim la iubiri de primit în dar, râvnim la fericiri nesfârşite, râvnim după stabilitate și noroc, dar mai mult după noroc şi, după ce mai oftăm o dată, hotărâm să acoperim oglindă. E acel gest involuntar  pe care îl facem cu toții în momentele de deznădejde şi de teamă acută, închisul ochilor. Dacă nu vezi, poate dispare, nu?

Of cu of costruieşti un zid între tine și oglindă, sperând că pleoapele închise te vor ține într-o stare vegetativă. Renunți la viața ta de teama unui nou eșec și, fugind de trecut, preferi o stare de purgatoriu, un „hai să treacă timpul mai repede” , un „nu mai vreau pe nimeni și nu mai am nevoie de nimic”, un „mai bine singur, decât dezamagit”,  dar  tot la fel de mizerabil te simți.

Într-o lume atât de fragilă, singurul lucru sănătos ar fi fost fuga prin tine,  dar tu ai ales să stai sau, și mai rău, ai încercat să te ocolești, să eviți cât mai des confruntarea cu tine. Ești un mizantrop obosit cu pretenții de om neînțeles,  care nu a făcut nimic altceva decât să își accentueze propria dramă fictivă, în timp ce restul lumii era ocupată să își trăiască viața. Discrepanțele dintre ea și tine devin din ce în ce mai mari, iar tu, în loc să le micșorezi, le analizezi iar și iar și iar și iar…

… până când te trezești că a mai trecut o noapte, că e șase dimineața și scrii…

 

Advertisements

One thought on “E șase dimineața și scriu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s