Povestea unei generaţii

Trăim într-o societate în care bătrânii sunt din ce în ce mai bătrâni și mai singuri. Ținerii, plecați în căutarea unui vieți mai bune, uită prea repede că aici, în țara, bătrânii se sting cu doruri și dureri de suflet. Rapiditatea secolului 21 ne împiedică să tragem aer în piept și să ne gândim că acasă nu înseamnă locul care îți produce cei mai mulți bani, ci locul de unde ne tragem șeva, locul în care cineva ne iubește necondiționat.
Întâi ne-am sacrificat copiii, lăsându-i să crească fără iubirea părinților. Părinții erau prea ocupați să construiască vieți străinilor, celor ce nici măcar nu știu cum se spune mulțumesc pe românește. Am lăsat pruncii în grijă bunicilor și am plecat. Eram siguri că banii vor suplini căldură sufletească și iubirea, știam că un Urgo scump va conta mai mult decât sărutarea blajina a mamei pe rana ce-i dă lacrimi în ochi mititelului ei. Am crezut că un alo prin telefon și un pachet cu bomboane adus la poarta bunicilor de un străin vor potopi dorul și înstrăinarea unui copil aproape orfan. Bunicii s-au sacrificat pentru că au știut ce e sacrificiul. Fac parte dintr-o generație crescută prin războaie, prin crime ale comunismului, foamete și umilințe. De unde era să știm noi că pâinea pe care o mâncăm cu atât nesaț era stropită cu lacrimi și cu dureri? De unde era să știm că ei mergeau la somn flămânzi și obosiți de toată truda vieții ca  noi să mergeam sătui? De unde era să știm că plângeau pe ascuns și singura lor dorință era să ne ofere o viață bună, nu un trai decent? Și au reușit. Au reușit să ne ofere o copilărie fericită, au reușit să ne copleșească cu dragostea lor și ne-au oferit lipsa grijilor. Cu ei eram în siguranță.
Așa am crescut , primind tot și trăindu-ne viață în pace, ca mai apoi să ne bucurăm cu toții de o nouă țara. Una care trebuia reconstruită și, așa confuză cum era, știa și ea să ofere câte ceva. Am primit libertate, drept la cuvânt, posibilitate de a călători și de a fi cine vrem să fim ,dar, cu toate astea, cum am prins o minimă oportunitate, am decis să fugim. Ne-am lăsat copiii și părinții în urmă și duși am fost. Chipurile, am plecat pentru ei, dar am ales în locul lor.
Am lăsat în urmă o generație îmbătrânită și depășită de vremuri, care nu a știut să facă față învălmășelii ce o trăim astăzi, am lăsat bătrâni mult prea bătrâni să aibă grijă de copii mult prea copii , nereușind să coexiste unii cu ceilalți.
Am închis destine prin cămine și prin azile. Am lăsat o generație să se crească fără repere și debusolată și am lăsat o altă să moară în singurătate.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s