Orgoliul şi farfuriuţa

 

De când e lumea și pământul, omul a încercat să pară, nu să fie, doar să pară. Ne vindem în fiecare zi imaginea de ființe perfecte și ne e teamă să recunoaștem când greșim. Trăim sub semnul persecuției, al lumii care ne râde și al nevoii de a ne justifica acțiunile, astfel încât să pară că totul iese doar cum vrem noi, ajungând până în punctul în care intervin oftica și supărarea pe cei care nu marșează pe ideile pe care le avem, chiar dacă știm, în sinea noastră, că nu au nici o logică. Important e să faci cum vreau eu, să spui ce vreau eu și să fii cum vreau eu pentru altfel nu aș mai avea dreptate și mi-ai răni sentimentele (orgoliul).

Eram mic și țin minte că într-o seară ne-a venit în vizită o prietenă de-ale mamei. O femeie normală, simplă, genul de om care nu iese cu nimic în evidență, ceea ce e super ok. Doar că, atunci când mama i-a adus o ceașcă cu cafea, așezată cu grijă pe o farfuriuță, doamnă cu pricină, din greșeală, a vărsat puțină cafea în farfuriuță.

Cât ar fi costat-o, ca în clipa în care mama i-a spus poftiti un servetel, să spună mulțumesc și să curate cafeaua? Dar nu a putut face asta și știți de ce? Pentru că există un pitic, numit orgoliu, care ne distruge logica și se pune de-a curmezișul în fața tuturor, doar pentru falsa lui plăcere de a demonstra lumii întregi că el nu greșește niciodată! Oricât de ilogice ar fi reacțiile pe care ni le oferă, oricât de stupizi și schimonositi am părea făcându-i pe plac, oricât de certăreți sau muți am deveni, pe el nu-l interesează decât să i se dea dreptate!

În loc să urmeze firul logic al întâmplării, doamna P. a preferata să spună că intenționat a vărsat cafeaua în farfuriuță pentru că așa îi place ei să o bea. Dacă nu i-aș fi văzut stângăcia cu care toată seară și-a turnat cafeaua în farfuriuță, dacă nu aș fi văzut penibilul din privirile ei, dacă nu aș fi văzut chinul cu care femeia a băut toată cafeaua, farfuriuță cu farfuriuță, dacă nu aș fi auzit zgomotul odios pe care îl producea de fiecare dată când o sorbea, aș fi zis că asist la o scenă absolut banală, de-a dreptul monotonă, care nu avea să mă învețe nimic. Dar nu a fost așa, iar eu, la vârstă de 5 ani, cât aveam la momentul respectiv, am realizat că oricât de simplu ar fi ritmul vieții, oamenii se vor complica tot timpul și vor căuta cele mai stupide explicații și vor  avea cele mai puerile atitudini, doar pentru a nu admite că uneori greșesc și că, din când în când, mai au nevoie și de ajutor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s