Izvor al veşniciei mele
de Mangu Adrian
Ooh,izvor al veşnicie mele,
Paharul sfânt al unicei dureri,
Prieten drag şi uneori părinte,
Răgaz în clipele de îndoieli.
Iar ne-ntâlnim şi capul eu mi-l plec…
Tu mă cunoşti şi îmi cuprinzi obrazul…
Şi tac! nu trebuie să-ţi spun nimic!
Eşti singura ce îmi cunoşti necazul…
Îmi intri-n suflet ,căldura-ţi mă cuprinde,
Mă-ncurajezi când rănile mă dor,
Mă-mbrăţişezi şi-mi oblojeşti tristeţea,
Apoi pe braţe mă ridici uşor.
E multă poezie-n glasul tău
Şi sufletu-ţi e purul Dumnezeu,
La glezna ta se prosternează Omul,
La glezna ta mă prosternez şi eu!
Din trupul tău fiinţa mea renaşte,
Prin tine mă întorc spre tot ce sunt,
Eşti începutul începuturilor toate,
Sfărşitul tuturor de pe Pământ.
Nu-i mult…atât m-am priceput a-ţi spune,
Cuvintele în faţa ta pălesc
Oh, Lacrimă…izvor al veşniciei mele,
Pentru ce sunt…aş vrea să-ţi mulţumesc!