Adrian Mangu

blogger civic și literar

Linişte

leave a comment »

Linişte

                                     de Adrian Mangu

E liniște acum în portul vieții,
Deși în suflet e rost de agonie,
Se naște soare în spuma dimineții,
Iar eu trăiesc din pură inerţie.

Mă las izbit de valuri semilună
Ce strașnic se înaltă peste dig,
Stau ca un fulger rămas fără furtună
Şi strâng în dinți clepsidre cu nisip.

Învăț să tac și urlă sarea-n mine,
Statui de carne plutesc nepăsător,
Eternitatea în brațe mă tot ține,
Când eu cu disperare aș vrea să mor.

Sub aparența unei măști de gală,
Îmi dau răgaz să uit și să înot,
Mă las purtat de vis și oboseală,
Deși nu-i chip de liniște în port…

Written by adimangu

16 May 2017 at 12:08

Posted in Poezii

Pasărea zăpadă

leave a comment »

Pasărea zăpadă

                           de Adrian Mangu

Frumosul zbor al păsării zăpadă,
O piruetă zveltă aflată în picaj,
O urmă de regret pe tâmpla dreaptă
Și pașii cenușii de pe pavaj.

Sub ochii ei o lume se petrece,
Plăpânde lacrimi și neființe-n zbor,
Din suflete aprinse curge rece,
Balsamuri mentolate care dor.

Prea albi, prea mii și mult prea efemeri
Stau puii fostei ploi ce azi îngheață,
Mai punem inc-un punct zilei de ieri
Și reincepem în curând o dimineață.

Written by adimangu

23 April 2017 at 12:14

Posted in Poezii

Am scris

with 2 comments

Am scris

de Adrian Mangu

Am scris o strofă pentru fiecare,
De timpuri bune, de timpuri de necaz,
Pentru cei triști, un strop de alinare,
Pentru ursuzi, o lacrimă de haz.

Am scris cu gândul, cu visul, cu durerea,
Cu tot ce sunt și nu am fost vrodat`,
Cu zambetu-mi amar precum e fierea
Și cu-al meu suflet etern neîmpăcat

Am scris când moartea săgețile-nfigea
În cei ce astăzi din ceruri mă privesc,
Am scris plângând și am putut afla
Că și în lipsă mai pot să le vorbesc

Am scris când liniștea se cobora senină
Și mă-nchidea între patru pereți
Scotea un spin și-o foaie de lumină
Și îmi spunea “e timpul să înveți!”.

Am scris iubirea pe inimă cu dorul
Și-acum un univers stă scris la mine-n piept,
Am învățat respectul, curajul și amorul
Și am aflat că viață nu are drumul drept

Mii de cuvine m-au luat ușor de mână,
Chiar și atunci când oameni m-au lovit,
Dar am tăcut, le-am scris o vorba bună
Și doar așa am fost nițel mai fericit.

Written by adimangu

23 March 2017 at 12:11

Posted in Poezii

Pe cont propriu

leave a comment »

 

Copiii se nasc spre bucuria adultilor, nu a lor.Sa nu iti faci iluzii ca ar fi ceva profund legat de existenta ta pe Pamant. Exista doar niste frustrari, hormoni, temeri si orgolii de hranit. Majoritatea parintilor fac copii doar pentru ca asa face toata lumea, e varsta sau se tem nespus de singuratatea batranetii, ah,şi ar mai fi cazul ajutorului social, dar asta e o alta poveste.

Dragostea parinteasca? Un cliseu! Poarta-te doar cum isi doresc ei. Au aşteptări din partea ta! In caz contrar, iubirea lor NEconditionata se va transforma in regret si dezamagire. Vor suferi pentru ca nu au un copil suficient de bun pentru ei. Ghinion! Nu esti dupa cum si-au imaginat ca vei fi.

Iar tu, in toata naivitatea ta, vei incerca sa comunici cu ei. Sa nu indraznesti niciodata sa le spui ce simti sau cum ii percepi sau ca, uneori, comportamentul lor iti face rau! Se vor simti judecati. Egoul lor de parinti perfecti, intrati in cursa parintilor perfecti, nu va suporta o astfel de razvratire. Vor pune totul pe seama pubertatii sau a imaturitatii si vor sti doar sa iti scoata ochii! “Ce stii tu despre viata?Buni sau rai, te-am crescut cu sacrificii si ti-am oferit tot ce aveam noi mai bun” (desi nu le-ai cerut asta niciodata si, fie vorba intre noi, ce e cel mai bun pentru ei nu e obligatoriu sa coincida cu nevoile tale).

Amice, esti pe cont propriu! Cu cat vei realiza mai repede asta, cu atat vei avea mai mult timp sa te rupi de ei si sa te reintregesti prin tine!

p.s.: si nu uiti ca daca ai aparut pe lume inainte de 1990, ai sanse destul de mari sa te fi nascut doar pentru ca avortul era ilegal.

p.p.s. rog parintii parinti sa nu se simta ofensati, randurile acestea sunt doar despre parintii neparinti. aia naspa care isi terorizeaza copiii

Written by adimangu

5 March 2017 at 14:20

Dacă raiul…

leave a comment »

Dacă Raiul…

                               de Adrian Mangu

Dacă Raiu-ar fi străpuns
De o suliță albastră
Și ar curge spre infern
Toată nebunia noastră,

Râuri lungi de fericire
De s-ar prăvăli în foc
Și te-aș pierde și m-ai pierde
Printr-un mare nenoroc

Iar iubirea, sfânta noastră,
S-ar prelinge în dureri
Și-am ajunge din greșeală
Spre o nouă zi de ieri,

Aș izbi de toți pereții
Templul sufletului meu,
Aș da lumea peste cap,
Peste cap m-aș da și eu,

Către diavol aș da fugă,
Către Dumnezeu apoi
Și i-aș condamna să simtă
Tot ce am simțit și noi!

Dar noroc că Raiul nostru
N-are sulițe, nici iad
Și deasupra-i tot ce mișcă
Sunt doar stele care cad.

Sunt dorințe ce așteaptă
Luna albă, zorii calzi,
Ce ne duc îmbrățișați
Către-o nouă zi de azi.

Written by adimangu

15 February 2017 at 22:15

Posted in Poezii

Taina

leave a comment »

Taina

                                              de Adrian Mangu

Mă simt legat de viforul uitării
Și-n pacea gri în pace dăinuiesc,
Nu sunt nici nopți, nici zile iluzorii,
Nici idealuri spre care să pornesc.

Nu-i chip de om și nici măcar morminte,
Nu strălucește-n cale-mi nici o stea,
Din când în când mă plimb printre cuvinte
Și îmi șoptesc în taină taina mea.

E liniște, dar ustură tăcerea,
Sunt doar un fum ce-și poartă veacu-n gând,
Ce rost mai are să îmi mai țip durerea,
Când n-am nici cer, nici palmă de pământ?

Sunt un melanj de doruri și dorință,
Un vis uitat în colburi prin sertare,
Și-aștept cu nerăbdare o sentință,
De nu, Iubire, oferă-mi dezlegare!

Cu zâmbet blând, cu chip dumnezeiesc
Răsări, apoi usucă-mă de ceață,
Ridică-mă, dă-mi lacrimi să iubesc
Și pune-mi morții o pauză de-o viață!

Written by adimangu

5 December 2016 at 14:13

Posted in Poezii

Orgoliul şi farfuriuţa

leave a comment »

 

De când e lumea și pământul, omul a încercat să pară, nu să fie, doar să pară. Ne vindem în fiecare zi imaginea de ființe perfecte și ne e teamă să recunoaștem când greșim. Trăim sub semnul persecuției, al lumii care ne râde și al nevoii de a ne justifica acțiunile, astfel încât să pară că totul iese doar cum vrem noi, ajungând până în punctul în care intervin oftica și supărarea pe cei care nu marșează pe ideile pe care le avem, chiar dacă știm, în sinea noastră, că nu au nici o logică. Important e să faci cum vreau eu, să spui ce vreau eu și să fii cum vreau eu pentru altfel nu aș mai avea dreptate și mi-ai răni sentimentele (orgoliul).

Eram mic și țin minte că într-o seară ne-a venit în vizită o prietenă de-ale mamei. O femeie normală, simplă, genul de om care nu iese cu nimic în evidență, ceea ce e super ok. Doar că, atunci când mama i-a adus o ceașcă cu cafea, așezată cu grijă pe o farfuriuță, doamnă cu pricină, din greșeală, a vărsat puțină cafea în farfuriuță.

Cât ar fi costat-o, ca în clipa în care mama i-a spus poftiti un servetel, să spună mulțumesc și să curate cafeaua? Dar nu a putut face asta și știți de ce? Pentru că există un pitic, numit orgoliu, care ne distruge logica și se pune de-a curmezișul în fața tuturor, doar pentru falsa lui plăcere de a demonstra lumii întregi că el nu greșește niciodată! Oricât de ilogice ar fi reacțiile pe care ni le oferă, oricât de stupizi și schimonositi am părea făcându-i pe plac, oricât de certăreți sau muți am deveni, pe el nu-l interesează decât să i se dea dreptate!

În loc să urmeze firul logic al întâmplării, doamna P. a preferata să spună că intenționat a vărsat cafeaua în farfuriuță pentru că așa îi place ei să o bea. Dacă nu i-aș fi văzut stângăcia cu care toată seară și-a turnat cafeaua în farfuriuță, dacă nu aș fi văzut penibilul din privirile ei, dacă nu aș fi văzut chinul cu care femeia a băut toată cafeaua, farfuriuță cu farfuriuță, dacă nu aș fi auzit zgomotul odios pe care îl producea de fiecare dată când o sorbea, aș fi zis că asist la o scenă absolut banală, de-a dreptul monotonă, care nu avea să mă învețe nimic. Dar nu a fost așa, iar eu, la vârstă de 5 ani, cât aveam la momentul respectiv, am realizat că oricât de simplu ar fi ritmul vieții, oamenii se vor complica tot timpul și vor căuta cele mai stupide explicații și vor  avea cele mai puerile atitudini, doar pentru a nu admite că uneori greșesc și că, din când în când, mai au nevoie și de ajutor.

Written by adimangu

30 November 2016 at 12:02

Fosile şi pietre

Just another WordPress.com site

Ştefania's

Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora!

Hai-Hui prin România

Despre turism sau despre sufletul unui om pasionat de natura

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

Prin obiectivul mintii

kalos kai agathos

Atracția Succesului

Mințile frumoase inspiră

anbpriasi.wordpress.com/

Asociația Națională a Bibliotecilor și Bibliotecarilor Publici - Filiala Iași

prietendevremerea

O vorba buna

O străină

Nu mă intimidează oamenii cu priviri dure şi cu vorbe urâte!