A4

A4

                                de Adrian Mangu

Am să te-aștept pe-o margine de-A4
La fel de trist, la fel de resemnat,
Să nu îmi spui clișee cu zorzoane,
Să nu te schimbi că, zău, ar fi păcat!

Pe un birou pierdut pe-o stradă-ngustă,
Închis brutal în casa-n care-am stat,
Vei regăsi culcuș de strofă veche,
Cu care noi cândva ne-am fi incoronat

De-ai să citești sau nu, numai tu știi a spune,
Dar ce e scris, e scris de mâna ta,
Ai și-un pahar de ți se face sete,
Pahar pe care sfinţii l-au tot umplut cândva

Aceleași lacrimi, aceleași dulci amoruri,
Din care noi cu patimi băut-am pân la fund…
Să tot priveşti cu dor paharu-acestei clipe
Ce l-am golit ca proştii aşa curând.

Am să te-aștept pe-o margine de-A4
Și de vei vrea să mai zdrobim un vis,
Strânge-mă bine, gândește un “adio”
Și împreună să ne-apucăm de scris!

Advertisements

Lacrima

de Adrian Mangu

Arată-te deși te știu pea bine,
Din sare te-ai născut și-n apă mori,
Iar viața ta, ce doar o clipă ține,
Îmi seceră privirea cu fiori

Nu te-am dorit și veșnic nu te vreau,
Dar cale ți-ai croit în visul meu,
Dintr-un pahar amar amar te beau,
Adânc mă taci, adânc mă țipi mereu!

Oh, tu, păcat ce muști din fericire,
Lumină-n iad și pacoste în rai,
Așează-mă în clipe de-amăgire
Și pune-mi sufletul pe calea de tramvai

Adună-mi toate amintirile-ntr-o carte
Și urc-o în trăsura fără cai,
Iar când tu fi-vei pregătită pentru moarte
Fără regret să strigi “Vatmane,hai!”

E…

E…     

     de Adrian Mangu
 E-un fel de gol  

 Al unui mult prea plin ce ne-nconjoară, 

 O oră fără timp, un vid fără tic-tac,

 Doar caii în galop împing vremea de afară,

 Grăbindu-se-n pustiu, lovindu-mă-n asfalt.

  

 E-o arșiță de gheață 

 A unui foc pe care plouă de-o eternitate,

 Un sâmbure de apă ce cade dintre sfinți,

 O pauză menită să pună viață-n toate,

 Și felul lui Hristos să-njure printre dinții…
E ca o rana

Pe aripa străbună a unui verde viu

În care mieii sapă sădind cu glas amar

Ceva ce nici Infernul nici Raiul nu prea știu,

Dar mieii sapă greu și plâng și sapă iar!

  

 E ca tristețea stelei 

 Ce sufletu-și tot zbate cătând la poarta vieții 

 S-ajungă la fecioară și să îi bată-n geam,

 Dar pradă va sfârși pe buza dimineții, 

 Căci stă ascunsă-n umbra unei căderi de ram.

Linişte

Linişte

                                     de Adrian Mangu

E liniște acum în portul vieții,
Deși în suflet e rost de agonie,
Se naște soare în spuma dimineții,
Iar eu trăiesc din pură inerţie.

Mă las izbit de valuri semilună
Ce strașnic se înaltă peste dig,
Stau ca un fulger rămas fără furtună
Şi strâng în dinți clepsidre cu nisip.

Învăț să tac și urlă sarea-n mine,
Statui de carne plutesc nepăsător,
Eternitatea în brațe mă tot ține,
Când eu cu disperare aș vrea să mor.

Sub aparența unei măști de gală,
Îmi dau răgaz să uit și să înot,
Mă las purtat de vis și oboseală,
Deși nu-i chip de liniște în port…

Pasărea zăpadă

Pasărea zăpadă

                           de Adrian Mangu

Frumosul zbor al păsării zăpadă,
O piruetă zveltă aflată în picaj,
O urmă de regret pe tâmpla dreaptă
Și pașii cenușii de pe pavaj.

Sub ochii ei o lume se petrece,
Plăpânde lacrimi și neființe-n zbor,
Din suflete aprinse curge rece,
Balsamuri mentolate care dor.

Prea albi, prea mii și mult prea efemeri
Stau puii fostei ploi ce azi îngheață,
Mai punem inc-un punct zilei de ieri
Și reincepem în curând o dimineață.

Am scris

Am scris

de Adrian Mangu

Am scris o strofă pentru fiecare,
De timpuri bune, de timpuri de necaz,
Pentru cei triști, un strop de alinare,
Pentru ursuzi, o lacrimă de haz.

Am scris cu gândul, cu visul, cu durerea,
Cu tot ce sunt și nu am fost vrodat`,
Cu zambetu-mi amar precum e fierea
Și cu-al meu suflet etern neîmpăcat

Am scris când moartea săgețile-nfigea
În cei ce astăzi din ceruri mă privesc,
Am scris plângând și am putut afla
Că și în lipsă mai pot să le vorbesc

Am scris când liniștea se cobora senină
Și mă-nchidea între patru pereți
Scotea un spin și-o foaie de lumină
Și îmi spunea “e timpul să înveți!”.

Am scris iubirea pe inimă cu dorul
Și-acum un univers stă scris la mine-n piept,
Am învățat respectul, curajul și amorul
Și am aflat că viață nu are drumul drept

Mii de cuvine m-au luat ușor de mână,
Chiar și atunci când oameni m-au lovit,
Dar am tăcut, le-am scris o vorba bună
Și doar așa am fost nițel mai fericit.