Bulgări de suflet
Mama
de Adrian Mangu
Ce este mama?
Motivul veşniciei noastre,
Prilej de vis şi poezii,
Destinul îngerilor din ceruri
De-a prinde chipuri de copii
Mama…
Cuvânt frumos ce poartă tandru
O dulce strângere la piept,
Un jurământ făcut în taină
Că puiul va avea drum drept.
Ce este mama? Cum ce este?
Un răsărit şi-un veşnic dor,
E cea care în taină plănge
Ca nouă să ne fie-uşor.
E necuprinsul căii noastre,
Grădina vieţii pe Pământ,
Lumina ce se află-n toate
Şi şansa de a spune “sunt”!
Demon
de Adrian Mangu
Din focuri gri, din oaze ce suspină
Se mai zăresc prin flăcări cenuşii
Iubiti speriaţi ce caută lumină,
Părinţi bătrâni cerşind printre copii
Pesemne Dumnezeu plânge prin cer,
Altfel nu ştiu cum plouă cu durere,
Dezleagă-mi inima de tot acest mister
Şi-mbracă-mi gândul cu lucruri efemere
Aşează, îngere, dejunul pe un ziar,
Un dram de pâine şi-un strop de vin tihnit,
Dacă sunt viu, o viaţă dă-mi în dar,
Dacă sunt mort, să-mi spui când am murit.
Nu te speria că azi îţi simt prezenţa,
Cu tine totu-mi pare mai uşor,
Lui Dumnezeu să ştii că i-a iesit pasienţa,
Dându-i Satanei un înger păzitor.
Îmi plac oamenii ce iubesc frumos, în tihnă şi în timp şi tare mult îmi mai place să-i am în viaţa mea. E plăcut să fii inconjurat de poveşti frumoase din care sa inveţi în fiecare zi şi din care să te inspiri.
E destul de dificil să fac o introducere momentului ce urmează, de aceea credă că cel mai bine ar fi să o salut pe cea căreia îi este dedicată această postare şi să îl las pe cel ce i-a dedicat poemul de mai jos să îi spună “Te iubesc”, aşadar “Bună, Ana!”, iar de aici îl voi lăsa pe Alex să te însoţească prin minunatele şi profundele versuri de dragoste pe care le-a scris 🙂
Iubito! Noi ce si cum mai iubim!
de Alexandru Filimon
Vorbim detaşat despre dragoste, dar câţi dintre noi mai iubim!
Rostim cu foc „Iubito/iubire”, dar în fond ne prăbuşim,
Găsim cuvinte preţioase, le stergem meticulos, uşor de praf
În glasul nostru ele se transformă în stele, „Iubito nici nu ştii, din viaţă ce ne-a mai rămas!”
Se ascunde în glasul tău o teamă de nevindecat
Să fiu eu discordie între un freamăt şi un tremurat?
Stiu doar că tu mă vezi pe mine prin oglinda, vezi un ambalaj
Ca şi viaţa asta, căci nu suntem în picaj, stăm în ambuteiaj!
Vrem să fim singurii care iubim şi ajungem printre cei singuri care iubesc
Ne este frică şi iubirea este prea prunc! Ce să-i mai ceri!Măcar eşti, măcar trăiesc!
O zi specială în care să o sărbătorim?
Cînd noi nu ştim, iubito, cât mai iubim!
Dor de oameni
de Adrian Mangu
Mi-e dor de oameni, mamă!
Aşa frumoşi şi mândri,
Curaţi la trup şi suflet
Precum îngerii mi-i povesteau
Mi-e dor de oameni, mamă!
Ştii? înainte să mă nasc
Îi creionam prin rai din flori de soc
Şi din raze de soare cunune albastre le făceam,
Mi-e dor de oameni, mamă!
De domni şarmanţi
Şi de domniţe cu doruri multe
Şi de copii-copii îmi mai e dor!
Mi-e dor de oameni, mamă!
De oameni de bine, cu bun simţ şi bine crescuţi,
De cei ce ajută cu ochii închişi
Şi care SUNT doar pentru că aşa trebuie să fie!
Mi-e dor de oameni, mama!
De cei care ştiu că drumul către Dumnezeu
E drumul catre ei înşişi,
Care simt şi nu se resimt niciodată
Şi care dau din ei, doar pentru a înflori prin alţii
Mi-e e dor de oameni, mamă!
De iubirea umană şi de omul iubire,
De un zâmbet din suflet şi de un suflet zâmbind,
De cărări fără pete şi de drumuri spre stele
De cuvânt, de iertare, de lucruri curate,
De adevăr, de curaj, de credinţă, de vise …
dar cel mai mult şi mai mult de oameni mi-e dor, mamă!
Imnul voluntarului
de Adrian Mangu
În bibliotecă se află tot ce-n viaţă-ai căutat,
Numai aici, ia aminte, vei afla drumul visat
Împreună vom creşte şi vom face lucruri mari,
Suntem voluntari, voluntari, voluntari (x2)
Credem în bine, în tine şi cu noi azi te chemăm,
Avem un spaţiu al nostru şi-mpreună-l dezvoltăm,
Facem normalul poveste şi speranţele apar,
Vei fi voluntar, voluntar, voluntar (x2)
Aprinde soare şi stele şi păşeşte-n carusel,
Locul e plin de culoare, iară noi suntem la fel,
Te vei simţi ca acasă, nu întârzia s-apari
Printre voluntari, voluntari, voluntari (x2)
Prinde curaj, fă schimbarea, astăzi este ziua ta,
E ziua aceea în care totul se va transforma,
Deschide uşa, pătrunde în al viselor bazar,
De azi eşti voluntar, voluntar voluntar (x2)
Odă voluntarilor
de Adrian Mangu
Astăzi este sărbătoare,
Oameni noi stau printre noi,
Viaţa ne prinde culoare,
Rescoperim eroi
Zâmbete şi voie bună,
Împreună-orice putem,
Peste noi stă o cunună,
Voluntari cu toţi suntem
Libertatea străluceşte
Şi spre ea pornim visând,
Lumea toată ne trăieşte,
Facem pace pe pamant
Viitorul ne aşteaptă,
Noi de azi il construm,
Ne unim într-o idee,
Într-un spirit ne unim!
După 1990 am asteptat cu toţii să se schimbe ceva. Am avut aşteptări de la alţii, dar pe noi ne-am neglijat, nouă nu ne-am cerut nimic niciodată şi nici nu am ştiut să ne oferim singuri ceva.
În 30 de ani de viaţă am învăţat că lucrurile bune se fac cu greu, cu sudoare, cu dezamăgiri,cu durere, iar dacă ceva e prea uşor de obţinut, cu siguranţă nu e ceea ce îmi trebuie. Lenea, obişnuinţa, neştiinţa, naivitatea ne-au făcut să ne căutam destine facile. Invocăm norocul la fiecare pas şi aşteptăm ca planeta să se învârtă, iar Divinitatea să ne arunce în zori binemeritatul loc la care râvnim. Ne-am obişnuit să credem că merităm totul făra să dăm nimic înapoi.
Din păcate, simţul normalităţii ni s-a atrofiat, iar lucruri fireşti le privim acum ca fiind extraordinare sau nu le mai privim deloc. Vorbim prea mult despre politicieni care dau şi nu dau nimic în acelaşi timp, vorbim prea mult despre nevoile unui popor care nu ştie ce nevoi are, dar niciodată despre obligaţiile pe care le avem cu toţii faţă de noi înşine şi faţă de cei ce ne înconjoară.
Astăzi am avut privilegiul de a sta împreună la aceeaşi masă cu două faruri culturale, doi oameni extraordinari care prin modestie şi inteligenţă, prin răbdare şi pasiune, prin virtuozitate şi sacrificiu şi, nu în ultimul rând, prin muncă titanică reuşesc să ridice spre normal societatea în care trăim.
E nevoie de cultură şi de bun gust!
Cultura şi bunul gust sunt cuvinte care au ajuns să sperie nejustificat extrem de multă lume şi care, de prea multe ori, au ajuns să fie asociate cu snobismul şi cu oamenii farisei. Nu e aşa, dragilor! Precum ne e sete de apă, aşa ar trebui să e fie sete de frumos, pentru că, în fond şi la urma urmei, cultura asta înseamnă. Mai mult de un sfert de secol ne-am făurit o societate a formelor fără fond, o lume de carton colorat care ascunde o lipsă cruntă de bun simţ, de înălţare şi de firesc. Nu putem continua aşa, nu ne permitem acest trai ce ne barbarizează, iar speranţe există, trebuie doar să facem pasul catre acele locuri ce ne pot oferi vânt bun propriilor corăbii şi aici mă refer la biblioteci şi minunatele săli de spectacol! Nu exista nimic mai frumos decât timpul petrecut cu folos!
Niciodată nu aş fi crezut că într-o zi de 24 ianuarie voi avea şansa, ca în clădirea care mulţi ani a adapostit muzeul Micii Uniri, să petrec o amiază cu aceşti doi mari Oameni, aceste două repere ale muzicii clasice, aceste două repere de bun simţ şi normalitate. Aryeh Levanon şi Vincent Gruger, căci despre ei este vorba, ne-au oferit timp din timpul lor pentru a reporni în noi focul şi dragostea de normalitate, atât de greu încercate în aceste vremuri neguroase.
Muzicieni extrordinari, dar extrem de simpli şi modeşti pe care pot spune că îi iubesc pentru tot ceea ce sunt şi oferă celor din jurul lor, două poveşti absolut fabuloase care au cel puţin patru lucruri în comun: iubirea de muzică, de frumos, iubirea de Focşani şi munca enormă pe care au depus-o pentru a realiza un vis pe care să-l dea în dar oraşului nostru, Orchestra de cameră “Unirea”.
Ceea ce am trăit astăzi pot descrie ca pe o zi a Unirii petrecută atipic, o zi în care Unirea a fost făcută între Focşaniul vechi şi cel al zilelor noastre, o zi a unirii în care am redescoperit pasiunea şi viziunea comună, o zi care mi-a reamintit că sunt dator să contribui aşa cum pot la normalizarea vieţii de zi cu zi şi că sunt obligat să sprijin societatea în care trăiesc pentru a-şi reîmprospăta valorile morale, atât de necesare nouă, tuturor.
Şi da, dragilor, normalitatea se exersează în fiecare zi!
Pe final, dacă îmi permiteţi, chiar şi dacă nu îmi permiteţi 🙂 , aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest exerciţiu de normalitate şi aş dori să le reconfirm faptul că au în mine un prieten şi un partener serios care le va fi alături pentru totdeauna!
sursă foto şi motor al minunatei întalniri: Silvia Vrînceanu 🙂
Dacă ar fi să îmi definesc viaţa, aş spune aşa: sunt doar un om în căutare de frumos, în căutare de idei, în căutare de vibraţii şi într-o veşnică fugă după cuvinte.
Îmi e greu să îmi găsesc în clipa de faţă cuvintele care exprimă ceea ce simt şi aşa păţesc după fiecare moment de bine, după fiecare nouă amintire înălţătoare adăugată colecţiei mele sufleteşti.
În seara asta folosesc cuvintele doar pentru a descrie sunete, senzaţii şi emoţii. Nu vor fi rime, nu voi alerga după ritm şi nici nu voi măsura nimic. Cum să descriu o sală de Ateneu? Cum să reuşesc să desenez în cuvinte tot ce înseamnă această inimă a culturii a acestui mic oraş căruia îi spun acasă? Îmi e dificil să vă descriu emoţia pe care o simt de fiecare dată când îi paşesc pragul şi-mi las tot secolul la intrare. E nemaipomenit să vezi oameni îmbrăcaţi frumos şi care aşteaptă, cu acelaşi entuziasm pe care îl simţi şi tu, cupa plină de sublim, de pace şi de înţelepciune. Fac o paranteză şi vă spun că încerc să mă feresc cât pot de mult de cuvintele mari, nu aş dori să abuzez de ele, dar dacă pe aici pe colo o voi face, aveţi răbdare şi mă iertaţi.
Culoare, vibraţie, sunete, idei, seninătate, emoţii, sentimente, o energie nemaipomenită sub bagheta unui singur dirijor, Aryeh Levanon! Un focşănean care, după mai bine de 65 de ani, a revenit în ţară, în oraşul său natal pentru a mai dirija încă o dată visul pe care l-a plămădit în palmele Focşaniului Vechi, Orchestra semi-simfonică Unirea.
Au trecut ani de zile, oraşul s-a schimbat, oamenii s-au schimbat, dar, sub actualul dirijor, Vincent Gruger, Aryeh Levanon a regasit o orchestră care încă mai poartă cu grijă şi cu maestrie aceeaşi grea misiune, aceea de a înălţa spiritul uman şi de a curăţa şi obloji suflete.
Doi maeştri pe o singură scenă!
Un spectacol festiv, un public absolut minunat, o atmosferă de sărbatoare şi muzicieni veniţi din marile oraşe ale ţării pentru a performa sub bagetele celor doi nemaipomeniţi dirijori. O seară minunată ce a vibrat pe Enescu, Levanon, Offenbach, Constantinescu şi Beethoven, o seară ce a păcălit timpul şi a strâns în braţele Ateneului Popular Mr. Gh. Patia o parte a Focşaniului Vechi şi o parte a Focsaniului Nou.
Iar eu, într-o sală de ateneu, într-o seara geroasă de ianuarie, am realizat că avem o datorie, nu faţă de cei ce ne-au fost, ci faţă de cei ce vor veni. Suntem puntea ce face legătura dintre generaţii, suntem cei ce le lăsăm un trecut viitorului nostru.
Nu o cunosc
de Adrian Mangu
Nu o cunosc, nu mă cunoaşte,
Ne salutăm ocazional,
Ea e magia vieţii noastre,
Eu sunt banalul din banal.
Aşa grăbită mi s-a dat,
Zile în dar mi-a oferit
Şi-n pieptul meu tăcută-a stat
Chiar şi când nu i-am dat nimic.
Îmi bate inima în gol,
Hm, fu primul glas ce-am auzit,
A vieţii mele cheie sol
Când eu nu auzeam nimic
Chiar şi acum mă-mpinge-n piept,
De doruri grele se fereşte,
Mă tot imploră să o iert,
Iar eu o tot zoresc: iubeşte!
Îmi bate inima în şoaptă,
E un tic-tac apăsător,
Nu e nici vie , dar nici moartă,
Nu sunt nici viu, dar nici nu mor…
Adrian Mangu 