Taina
de Adrian Mangu
Mă simt legat de viforul uitării
Și-n pacea gri în pace dăinuiesc,
Nu sunt nici nopți, nici zile iluzorii,
Nici idealuri spre care să pornesc.
Nu-i chip de om și nici măcar morminte,
Nu strălucește-n cale-mi nici o stea,
Din când în când mă plimb printre cuvinte
Și îmi șoptesc în taină taina mea.
E liniște, dar ustură tăcerea,
Sunt doar un fum ce-și poartă veacu-n gând,
Ce rost mai are să îmi mai țip durerea,
Când n-am nici cer, nici palmă de pământ?
Sunt un melanj de doruri și dorință,
Un vis uitat în colburi prin sertare,
Și-aștept cu nerăbdare o sentință,
De nu, Iubire, oferă-mi dezlegare!
Cu zâmbet blând, cu chip dumnezeiesc
Răsări, apoi usucă-mă de ceață,
Ridică-mă, dă-mi lacrimi să iubesc
Și pune-mi morții o pauză de-o viață!
Adrian Mangu 