Produsul electronic si personalitatea ta

Traim in era tehnologiei si e frumos. Mie imi place! Avem un ritm de viata alert,iar toate gadget-urile sunt menite sa ne deschida noi si noi orizonturi. Chiar si acest laptop la care scriu sau routter-ul in care imi intra internetul,toate ne ajuta sa tinem aproape. E simplu si comod! Imi place sa transmit gandurile mele celor ce doresc sa ma asculte,imi place sa imi impartasesc trairile si emotiile,dar simt ca nu e suficient! Am trecut de mii de ori prin locuri pe care doream sa le impartasesc cu voi, prieteni dragi,dar lipsea aparatul foto care sa imortalizeze momentul, iar daca surprindeam cadrul cu telefonul mobil,cand ajungeam acasa si descarcam imaginea imi spuneam “nu asa treabuia sa iasa”. Stiu ca nu sunt singurul care se framanta si se macina cand trece pe langa un loc frumos si stie ca nu poate imortaliza momentul,dar poate ca intro buna zi aparatul foto mult visat se va afla agatat de gatul meu,iar eu va voi imparti atat sufletul meu scris,cat si cel imortalizat in fotografii. Pana atunci permiteti-mi sa raman cu gandul la Nikon-ul meu mult dorit si sa va sfatuiesc ca daca nu aveti ce face cu banii sau daca doriti sa imi faceti un cadou, puteti intra   http://www.evomag.ro/FOTO-Aparate-Foto-D-SLR/NIKON-D-SLR-D5100-Negru-Obiectiv-18-55VR.html si sa imi faceti o surpriza! Acest cadou se va asorta perfect cu personalitatea mea! Garantat! Voua ce vi s-ar potrivi?

Prima zi de scoala

Imi e somn! E sapte si mama ma trezeste. Cu buzele aproape lipite ii spun ca mai am nevoie de inca cinci minute ,dar realizez ca nu e loc de negocieri. E dimineata,prea dimineata si tremurand din toate incheieturile realizez cat e de frig. Pai cum ar pute fi…e toamna si e dimineata. Cu ochii inchisi ma indrept spre baie si injur in gand apa care imi va spala fata si dintii. E uda si rece,prea uda si prea rece!

Mama ma asteapta in bucatarie. Mi-a pregatit micul dejun. Cum isi poate imagina ea ca pot manca si dormi in acelasi timp? Radioul Gloria imi da ora exacta.Cui ii pasa? Pe masa infundata zaresc un buchet mare de flori imbracat in celofan. Garoafe rosii,cinci la numar. Pentru cine or fi oare? Sunt cinci,deci oricine ar fi,e cineva important. Ma gandesc cu groaza ca ma asteapta un costum de imbracat. Detest costumele. Atat de rigide,atat de formale,iar camasile atat de apretate. Vor sa arat bine sau sa ma zgarii de unul singur?

Mama imi zice ca e tarziu si ca e timpul sa plecam. Glumesti? E sapte si douazeci. E atat de devreme,dar poti sa te certi cu ea? Nu. Mama ia buchetul si plecam la drum. Pe strada vad zeci de copii alaturi de parintii lor. Copiii mai mari merg singuri,dar poarta in brate acelasi buchet de flori. Ajung in fata scolii sapte. Musuroiul de copii ma surprinde. Prea multi copii,prea multi parinti,prea mica e curtea scolii. Ii strang mana mamei ferm si imi fac curaj sa merg pana la capat.

Dintr-o boxa veche se aude intrerupt vocea directorului. Nimeni nu-l baga in seama.Isi face formalitatile de gazda si ne ureaza bun venit. Nu stiu ce vom face aici,dar sunt ingrozit de vacinurile ce vor urma. Am inteles ca sunt foarte dureroase,asa mi-au spus cei mai mari ca mine. Ce n-as da sa fiu si eu la fel de mare ca cei din clasa a v-a.Sunt atat de mari si atat de curajosi,iar despre cei de clasa a VIII-a nu mai spun nimic. Am auzit ca printre astia se ascund multi golani care ar trebui evitati. Dau cu ochii de un prieten si de o vecina de scara. Am inteles ca suntem toti in aceeasi clasa. A venit si invatatoarea. Mama mi-a spus ca se numeste Doamna Invatatoare si ca asa trebuie sa ii spun. Va trebui sa renunt la apelativul de “tanti” si nici saru`mana nu voi mai avea voie sa spun. Aici se preteaza mai bine un “Buna Dimineata”,”Buna ziua” sau “Buna seara”. Ce ciudat suna. Doamna asta ne saluta si ne zambeste,nu prea am incredere in ea. Parintii zambesc si se uita cand la noi,cand la ea. Trebuie sa ne aliniem si sa luam pe cineva de mana. Ma uit la Andrei, ma uit la Ana si prefer sa il iau pe Andrei. Ana s-a suparat. Vom intra in scoala sa ne luam in primire clasa. Are o bulinuta portocalie pe ea,asa o vom deosebi de celelalte clase. Noi suntem clasa intaia B,B de la boboci, asa mi-a spus mama. M-a pune sa ii repet ca sa se asigure ca nu uit. Sirul pleaca spre intrarea in scoala. Trecem pe sub un pod de flori facut de cei mai mari, intrampe niste usi metalice,ca mai apoi sa dam cu nasul de scarile interioare,dar nu urcam pe ele. Mergem inainte. O usa se deschide,iar Doamna Invatatoare ne spune sa intram. Intram,ne asezam in banci si ne spune Buna Dimineata. Esec total.Toti i-am raspuns cu saru`mana. Cu toate ca stiam ca nu trebuie sa ii zic asa,am facut si eu ce au facut toti colegii. Parintii rad si in liniste parasesc clasa. Un coleg a inceput deja sa planga dupa mama lui,iar noi incercam sa il linistim si sa ii spunem ca de acum e baiat mare. Intr-un final se potoleste si incepem sa stam de vorba cu Doamna Invatatoare. Ne pune sa stam cu mainile la spate si sa o ascultam. Cica daca vrem sa spunem ceva,va trebui ca mai intai sa ridicam mana. In fine…cam severa mi se pare. Auzi le ea, nu avem voie sa vorbim neintrebati. Un coleg vrea sa faca pipi. Toti copiii rad. Doua fete observ cum se inrosesc,cred ca vor si ele la baie,altfel nu imi explic de ce arata precum racii.Doamna Invatatore il invata ca nu trebuie sa mai spuna asa. Va trebui de acum sa ne invatam sa spunem ca vrem la toaleta. Toaleta din ce am vazut eu e o baie mai mare,dar care miroase ingrozitor de urat. Pana cand ii va explica Doamna Invatatoare ce are de facut cred ca o sa faca pe el. 40 de minute au trecut precum o secunda. Se aude clopotelul si Doamna Invatatoare ne da drumu acasa.

Gata prima zi de scoala,hai ca nu a fost prea greu.

La voi cum a fost prima zi de scoala?

Scrisoare de adio

    Scrisoare de adio

                         de Adrian Mangu

Ţi-am scris aseară o scrisoare.

Nu e nici mică şi nici mare,

E-atât cât simt că vei citi,

Nimic în plus nu va mai fi!

Greşesc când spun c-o vei lăsa

Prin hol ascunsă pe-undeva?

O vei lăsa să putrezească

Lângă ce-a fost iubirea noastră.

Dar stiu ce curioasă eşti,

Vei încerca să o citeşti!

O vei desface ,vei citi

Tot încercând a te minţi…

Pe primul rând am scris aşa:

Că îmi e dor, iubita mea,

De tine,dar mă mulţumesc

Cu tot ce tu ai luat firesc!

Îţi mulţumesc că te-am iubit,

C-am fost atât de fericit

Si aş vrea sa ştii, femeie dragă,

Că nu tu fost-ai vinovată!

Eu am greşit că nu ţi-am dat

Tot ce in taină ai sperat

Că vei trăi la braţul meu…

De vină, ştiu, sunt numai eu!

Acum vei arunca scrisoarea,

Cerând în pieptul tău uitarea,

Dar in zadar te vei ruga…

Uitarea n-o vei mai afla!

Rememorezi ce am trăit?

Când îmi spuneai ca-ţi sunt sortit,

Şi tremura inima-n tine

Când te lăsai uşor pe mine?

Nu cred, sunt sigur, mă iubeşti,

Dar încă nu ştii cine eşti…

M-ai părăsit dintr-o prostie

Sau poate aşa a fost să fie.

Oricum ruptura s-a produs,

Eu azi sunt jos,tu foarte sus,

Dar lacrima mi-o-mpărtăşeşti

Când eu îţi scriu şi tu citeşti.

De mă întrebi de ce ţi-am scris…

Nu ştiu ce aş avea de zis,

Ţi-aş spune că aşa-m simţit,

Doream o vorbă să-ţi trimit.

Un ultim gând ,un bun rămas,

Un ultim “te iubesc” să-ţi las.

Ce va mai fi in continuare?

Mă rog s-am parte de uitare…

Adio, suflete iubit,

Îţi spune-un suflet amorţit,

Care-a păţit iubirea ta

Cândva pe-o bancă undeva

Cândva pe aici râdeau copiii

Din locul meu de joacă a rămas doar pamantul,iar pe dânsul se înalţă falnice autoturisme. Cândva acest loc era doar al nostru,al copiilor.Pe timpuri,la poalele sale strajuia un panou prin care se interzicea cu vehemenţă parcarea maşinilor pe teritoriul lui. Pe vremea aceea copiii încă se mai jucau pe afară,erau fericiţi şi râdeau la soare. Mi-e dor de toboganul meu şi de leagăne mi-e dor şi de învârtitori mi-e dor şi de castelele de nisip îmi  e dor şi de toate băncile ce ne înconjurau şi ne vegheau joaca frumoasă îmi e dor. Aveam mese de tenis,aveam porţi de fotbal,dar ce nu aveam… Acum s-a ales praful de toate. Nu mai există nimic,terenul de joacă a fost înmormantat,iar în loc de cruce i-au pus pe piept un punct termic. A rămas doar o parcare aglomerată,iar copiii de azi nu mai stiu pe ce mormânt calcă.

Oamenii mari ne-au învins,ne-au distrus tot ce clădisem mai frumos,iar acum ne acuză că nu ne mai jucăm în aer liber. Unde? Locurile de joacă din ziua de azi sunt mici şi ascunse prin cele trei-patru parcuri pe care le are Focşaniul. Au ajuns să fie locuri de pelerinaj. Ori că vizitezi un animal intro gradină zoo ori că vizitezi un leagăn dintrun parc,e tot aia,ambele experienţe sunt la fel de triste.

De ce ne măcinaţi copilăria? De ce asezaţi la picioarele noastre ignoranţa si dispreţul? Pană la urmă noi vom fi cei ce vom avea grijă de voi,de ce sunteţi inconştienţi si vă bateţi joc de noi?

La Gară existau vreo 3-4 terenuri de joca,acum mai există numai unul mic si ascuns prin spatele scolii 7,iar situaţia e aceeaşi in fiecare cartier. Nimeni nu observă asta?

Copiii îmbatranesc prea repede. În loc să alerge printre betoane si maşini aleg să se joca pe calculator,iar oamenii mari în loc sa le ofere alternative…îi condamnă. Copii, de ce nu vă jucaţi printre tomberoane,câini,maşini si betoane…hm?De ce? Copii,de ce nu vă construiţi singuri locuri de joacă,parinţii voştri  nu mai au timp de voi! V-au facut ca sa vă uite.

Mi-aş dori sa pot mobiliza copiii de ieri,tinerii de astăzi si împreuna să putem construi macar un spaţiu de joacă pentru cei de mâine. Mi-aş dori sa putem da, noi ,înapoi ceea ce parinţii au stricat din grabă,comoditate şi ignoranţa.

Copii, e timpul să începem lupta pentru copilăria noastră!

Astept poze cu locurile voastre de joacă(chiar dacă nu mai există) pe adrianmangu@yahoo.com sau direct pe grupul de Facebook Focşaniul meu şi împreună poate vom reuşi să schimbăm ceva!

Deci,cum suntem? Parcul Lidl

Doar oamenii naivi pot spune ca sunt dezamagiti de oameni,iar naivitatea e un lucru care nu prea ma caracterizeaza,dar oare cum as putea sa imi caracterizez semenii? Francezii spuneau ca Romania e o tara minunata, care are tot felul de bogatii,insa un singur lucru o strica,ati ghicit,noi,cei care o populam.

Deci, cum suntem? In scoala am invatat ca suntem frumosi,harnici,isteti,destepti,primitori si viteji,dar viata a avut grija sa imi demonstreze contrariul. Nu ma voi lega de romani in general si nici in civil,ma voi lega doar de ceea ce lasa in urma acestia, Nimic si Haos!

Dupa ani de zile de mirosuri grele de motorina arsa,zgomote asurzitoare,hoti,boschetari si tot felul de mizerii ce distrugeau sanatatea si nervii celor ce locuiau in zona scolii 10 Focsani, autogara a fost mutata la marginea orasului,iar in locul ei a fost ridicat un Lidl. Toate bune si frumoase. Cei de la Lidl au avut grija sa se implice in problemele comunitatii si in lateralul supermarket-ului au construit un teren de basket si un perimetru de joaca pentru copii. E pentru prima oara cand focsanenii din zona au primit ce si-au dorit. Au scapat de cosmarul in care traisera ani de zile si au putut spune ca in sfarsit traiesc intr-un cartier linistit si civilizat.

Cartierul o fi ,dar ei cum sunt? Civilizati sau necivilizati,implicati sau neimplicati,gospodari sau negospodari?

Am pozat ceea ce o firma particulara a construit pentru o comunitate,nestiind ca aceasta comunitate va vandaliza cadoul pe care l-a primit.

Traim in orasul celor care se plang de lipsa de civilizatie si de grotescul contemporan in timp ce rup scanduri din banci si vandalizeaza spatiul verde. Deci,cum suntem? Spuneti-mi voi,eu nu mai am nici o idee!