Va urma

Va urma…

                 de Adi Mangu

Nu-i a ta, iubito, greaua întristare,
Cum al tău nu este nici cerul senin,
Prea scurta poveste fu o întâmplare
Din care primirăm poate prea putin

Mai aşteapt-o clipă, nu le da de ştire
Că s-a terminat tot ce nu a-nceput,
Mi-am pierdut mireasă, tu ţi-ai pierdut mire,
Cum e fericirea nu vom fi stiut

Zorii bat în geamuri, cortina se lasă,
Iar din scena noastră astazi noi plecăm,
Du-te şi trimite spectatorii-acasă,
Roagă-i să ne scuze, dar nu mai jucăm

Ce va fi de-acuma nimeni nu mai ştie,
Dumnezeu ne-i martor că am încercat,
Asta este viaţa, aşa-a fost să fie,
Nimeni din noi doi nu este vinovat

Azi te las cu bine, rămâi sănătoasă,
Plec nebun în lume să mărturisesc
C-am avut iubită mândră şi frumoasă
Pe care în taină încă o iubesc

Poate vom fi alţii dacă timpul trece,
Poate că-ntr-o zi noi ne vom revedea
Şi vom reaprinde tot ce azi e rece,
Aşa că nu-ţi spun “adio”, îţi spun “va urma”…

Mi-aş fi dorit…

Mi-aş fi dorit…

              de Adi Mangu

Mi-aş fi dorit să te am doar de prietenă,
Să nu te fi iubit niciodată!
Acum aş fi putut să-ţi spun că îmi e dor de tine
Şi ţi-as fi propus o ciocolată caldă.
Am fi stat ascunşi de privirile lumii
Un ceas, două sau poate trei,
Eu ţi-as fi vorbit despre toate iubirile mele imposibile,
Despre cărţile pe care le citesc,
Poeziile pe care le scriu
Şi despre planurile mele măreţe.
Tu mi-ai fi vorbit cu sete despre maci,
Mi-ai fi istorisit decepţii şi împliniri,
Iar cu ochii plini de entuziasm
Mi-ai fi spus secrete pe care nu le-ai mai spus nimănui!
Timpul ar fi zburat peste noi şi fericiţi am fi realizat
Că deja e noapte şi că trebuie să ajungi acasă.
Pe stradă ne-am fi uitat după maşini şi stele,
Am fi căscat ochii pe la toate vitrinele
Şi am fi vorbit despre filme, muzică şi războaie.
Am fi ajuns la scara ta, ziua ar fi trecut ca un fulger,
Eu te-aş fi sărutat prieteneşte pe obraz,
Tu te-ai fi copilărit puţin până în scară şi apoi până la uşă,
Iar eu ,cu mâinile în buzunar, aş fi plecat fluierând spre casă.

Aş fi preferat să fim doar prieteni!
Confidenţi şi camarazi,
Stâlpi de sprijin şi ancore pe marea asta învolburată!
Te-aş fi iubit ca pe un om drag,
Dar inima mi-aş fi ţinut-o în piept!

Aş fi preferat sa mă fi avut doar de prieten!
Să nu mă ştii pe tava suferinţei tale,
Să nu mă fi văzut niciodată captiv în ochii tăi şi dependent de tine!

Mi-ar fi plăcut să te stiu acolo,doar acolo!
La un pas, la un sms, la un mail, la un telefon distanţă.
În suflet a fost mult prea aproape!

Mi-ar fi plăcut sa te stiu încă, să mă ştii,
Să ştim de noi şi de-ale noastre.
Acum, însă, te ascund printr-un colţ de suflet,
Printr-un sertar al inimii mele,
Iar tu…tu habar nu am ce mai faci!

Inimi cicatrizate la Freiburg

Astăzi umblăm prin biblioteci online în timp ce cartea a ajuns un obiect muzeal. Se va pierde definitiv o valoare odată cu trecerea timpului şi nu-mi doresc deloc să fiu “muzeal” la rândul meu. Mirosul paginilor galbui, pipăitul filelor care se aseamănă în multe aspecte cu cresterea unui copil mofturos ce se incăpătânează să-i tot oferi un final, vor deveni istorie. Cartea îmbătrâneste odată cu trecerea timpului, însa cu puţin noroc are o durată de viaţă mai mare decât a omului. Cu fiecare pagină ce o lăsăm în urmă suntem convinsi de un final la care sperăm. O bibliotecă românească veche de peste şase decenii se află astăzi în “inima Europei” la Freiburg. Această inimă nu rezonează cu spaţiul românesc asa cum ar trebui, chiar dacă în definitiv există un suflet comun indivizibil. Aş putea spune că România este patria inimilor cicatrizate deoarece la noi orice “operaţie pe cord deschis”(cum este memoria exilului spre exmplu) nu se vindecă niciodată. Cicatricile nu doar rămân să ne bântuie ci se reproduc în linistea culturii noastre.

Am descoperit un proiect de curând care îsi propune să aibă un efect cauter asupra rănilor exilului. Să sperăm că va reusi (Comori ascunse la Biblioteca româna din Freiburg /http://www.xn--rumnische-bibliothek-dzb.de/)

Reproduc mai jos câteva pasaje din brosură:

“

România poate fi privită astăzi de pe „piscul Freiburgului” care a contribuit prin eforturi colective susţinute la ascensiunea românilor pe vârfurile culturii universale şi la conservarea culturii române în Occident.

Instituţia a fost înfiinţată la iniţiativa lui Virgil Mihăilescu şi a unui grup de refugiaţi în 1949. Scopul nobil al „centrului cultural” de la Freiburg este astăzi o vie realizare care a primat încă de la înfiinţare, ca Biblioteca să devină un mare centru intelectual, iradiind spiritul şi cultura românească în străinătate”.

Amprenta trecutului a devenit astăzi o călăuză pentru spiritul românesc şi pentru continuitatea culturii române dincolo de graniţele convenţionale ale României.”

Învaţă-mă să te iubesc

Învaţă-mă să te iubesc

de Adi Mangu

Învaţă-mă să te iubesc
În doze mici şi colorate,
De astăzi eu vreau să devin
Iubitul tău cel mai aparte!

Arată-mi florile ce-ţi plac
Şi hai să-ntindem curcubee,
Ne vom lipsi de orice griji
Ca liceenii prin licee.

Pe fericitele alei
Din parcul ce ne place nouă
Eu îţi voi spune te iubesc
Şi tu o să te faci că plouă

Pe la concertele de folk
Un chitarist uşor naiv
Va aşeza povestea noastră
În note dulci pe portativ.

În braţe te voi ţine strâns
Când noaptea ne îmbrăţişează,
Iar tu râzând vei spune-ncet
Că vrabia mălai visează!

Mă tachinezi,mă enervezi,
Dar ştii că îmi eşti foarte dragă,
Iubirea noastră s-a legat
Şi-n veci n-o să se mai desfacă!

Sunt fericit fiindcă exişti,
Cadoul meu dumnezeiesc,
Lipeşte-mă de viaţa ta
Şi-nvaţă-mă să te iubesc!

Ţi-am scris atâtea poezii

Ţi-am scris atâtea poezii

                de Adi Mangu

Ţi-am scris atâtea poezii
De dragoste, de of şi dor,
Mi-a fost uşor să ti le scriu,
Ce-ţi scriu acum nu mi-e uşor!

Atât de rece îţi e pasul,
Aşa departe eşti acum…
Câte-aş fi vrut să-ţi spun, iubito,
Şi nu mai pot sa ţi le spun.

Tu m-ai făcut să simt durerea
Când mă visam pe drumul meu,
Visam la noi doi împreună,
Aşa cum am visat mereu.

M-ai ridicat din viaţa mea,
M-ai tras ca pe un zmeu prin vânt,
Dar m-ai uitat printre detalii
Şi-acum căzut-am la pâmânt.

Cum aş putea uita vreodată
Cum îmi spuneai că mă iubeşti,
Iar restul zilelor senine
Cu mine o să le trăieşti?

Nu-nţelegeai de ce sunt singur
Şi singur m-ai lăsat să fiu.
Ne-am întălnit mult prea devreme,
Iar astăzi este prea tarziu!

Oh, ce n-aş da să-ţi uit parfumul
Şi să-ţi pierd urma pe pământ,
Dar mă blestem şi mă condamn…
Te-ntemniţez la mine-n gând!

Lasă-mă

Lasă-mă

de Adi Mangu

Lasă-mă să sfârşesc ceea ce ar fi trebuit să înceapă de mâine!
Aruncă tăcerile-n mine
şi ascultă-mi sufletul cum strigă şi te strigă!
Aruncă-ţi paşii pe covorul frunzelor moarte
şi fugi cât mai departe de mine!

De mă vei auzi ţipând numele tau…să nu te opreşti!
Să mergi şi să taci!
Să mergi pâna când vocea mea nu va mai fi decât o adiere rece de vânt,
iar sufletul meu doar o umbră a zilei de ieri!