De la Monarhie la colonie

 Unde am ajuns? Stiu ca sunt un neica nimeni care sta obscur in spatele unei tastaturi,dar am si eu opiniile mele. Bune,proaste, dar le am!     Romania se afla intr-o cadere libera din 1944. Oare mai avem mult de cazut? Ma simt captiv intro societate care se indreapta cu viteza maxima catre fundul prapastiei. La inceput ,trebuie sa recunosc,eram speriat. Stiam ca voi plezni fundul prapastiei si simteam cum organele mele sunt gata sa se dezintegreze. Empatizam cu propria mea viitoare durere si moarte. Dupa 15 ani constat ca inca mai cad. Bun,si acum ce facem? Ne plictisim? Tot entuziasmul caderii s-a dus pe apa sambetei si asteptam cu nerabdare sa se intample caderea. Oare sunt singurul care vede bazinul si venitilatorul de dedesubt ce ne mentine intro cadere artificiala? Inca nu v-ati prins, nu? De ce sa ne zdrobeasca, cand pot sa ne inrobeasca? Stam prinsi in vertijul cloniei si ne gandim cu nostalgie la vremea Monarhiei. Ciudat e faptul ca ne cautam tot timpul dusmani si eroi.Nicioata nu avem nimic sa ne reprosam. De vina sunt altii si altii sunt si cei ce pot face ceva. Noi fiintam pur si simplu la spectacolul mizeriei in care fiintam la spectacolul grotesc al existentei noastre. Serios,noi ce facem? Mai facem ceva? Suntem o natiune care stie doar sa fuga,sa acuze si sa taca din gura. Numai buna de colonizat. Suntem scutul antiracheta al Occidentului. Suntem tinuti de umeri ,ridicati in aer cu piepturile in fata si o voce cu accent americanesc urla bezmetic catre Orient “trage ma,trage ca nu imi e frica de tine”. Iar noi suntem in culmea fericirii, stiind ca ne tin americanii in brate.  Am ajuns atat de bravi incat stam drepti in fata UE-ului si SUA si asteptam nerabdatori sa intrebam “cat de sus?” la comanda fireasca de “Sari mai nenorocitule!” Cat vom mai spera ,ca prostii, sa ne primim pamantul fagaduit? Noi inca nu reusim sa invatam din istorie,inca nu realizam ca singurii in care putem avea incredere suntem doar noi insine! Rusia,America,Europa vor doar sa ne exploateze si atat. Blestemul si saracia noastra se trag din bogatiile cu care ne-a procopsit Dumnezeu. Dar daca ne aflam in situatia asta…totusi…nu facem si noi ceva?

O analiza subiectiva a unei deznadejdi obiective

Cand ultima solutie e revolutia,romanii apeleaza cu incredere la deznadejde. E interesant sa stai printre romani,dar asta sa nu iti ocupe tot timpul,parafrazandu-l pe Mircea Badea. Observ cu uimire,de fapt fara uimire,ca Vrancea care s-a dat mare revolutionara la alegeri si care tinea primele locuri in sondajele din ziua cu votu,astazi e mai linistita ca niciodata. Imi aduc aminte cum vedeam prin Piata Unirii bravi reprezentanti ai administratiei locale si judetene,care sarbatoreau cu zambetul pe buze infrangerea dictatorului. Priveu cu ochii bulbucati la eranul pe care se transmitea domnu Gadea,iar in spatele monstrilor politici se fluturau cu stegulete alti bravi,numai ca astia erau bravi ai clase muncitoare-drojdiere.Lumea buna statea la terase,nu se amesteca cu multimea…putin respect. Prematura bucuria socialistilor,dar o inteleg,acelasi entuziasm l-am avut si eu in acea zi,chiar si in zilele urmatoare,dar pe cat le-a fost entuziasmul de mare ,pe atat le acum lehamitea. Unde va este ,domnilor, ceghevarismul?

Lasand seniorii socialisti,voi trece la nelinistitii liberali tinerei si ii denumesc asa pentru ca imi sunt simpatici. Am fost si eu candva tinerel,entuziast si naiv…exact ca ei.  Acu vreo saptamana sarbatoreau cu mare fast Ziua Tineretului,bun,foarte bun imi ziceam in barba. Uite cat tineret au adunat in acelasi loc,uite ce chestie interesanta cu lampioanele pe care le-au dat si cu dorintele pe care le-au strans de la fiecare participant. Mai sa fie,tineret mandria tarii. Astazi inteleg ca vorba cu placintele batranilor se aplica si pe lampioanele tinerilor. La lampioane inainte,la razboi inapoi. Din 400 de tineri cati s-au adunat in Piata Garii nici macar unu nu se da prea interesat de soarta tarii in care ne facem meandrele concreatului. Nu am auzit nici un tanar ca ar vrea sa zica vreo doua vorbe…asa ca-n Piata Universitatii,alminteri cand vrem sa impresiona…folosim cel mai al dracului accent bucurestenesc,dar asta e o alta discutie.

ONG-uri,oameni de rand,pensionari,militari,salariati,bugetari,feisbuchisti si internauti…de astia nu cred ca avem prin aceste zone,ca daca ar fi fost…nu cred ca ar fi stat in case.

De PDL nu am zis nimic sau ati fi crezut ca ar fi dorit ei sa iasa in strada certand CCR-ul si marea nedreptate pe care a facut-o?

Dupa aceasta mica schita a societatii vrancenesti va doresc toate cele bune si va urez un somn linistit…Statul Roman lucreaza pentru dumneavoastra.

În clipa-n care ai plecat

În clipa-n care ai plecat
                                      de Adrian Mangu
Îmi calci cu tocurile-n suflet,
Te plimbi în cămăruţa lui,
E doar al tău, femeie dragă,
Nu va mai fi al nimănui.
Te pierd în mine,te ascunzi,
Îmi prea zâmbeşti când ne zărim,
Mă strângi în braţe, mă săruţi
Şi iar te-ascunzi şi iar fugim.
E jocul nostru,ce ne pasă
Că lumea-ntreagă nu va şti
Că-n sufletu-mi ard două pietre,
Două speranţe de copii.
Încă păstrez în amintire
Visul frumos ce  tu mi-ai dat.
Am tot luptat să-l împlinesc,
Dar tu de tample mi l-ai spart.
Aşteapt-aici, doar o secundă,
Vin imediat,nu te mişca,
Mi s-a părut că baţi la uşă,
Mi s-a părut,nu-i nimenea.
Unde-am rămas, femeie dragă?
La visul ce ne-am dăruit…
Păcat că n-a durat mai mult,
Păcat că ni l-ai năruit.
Cât de nebună-ai fost, iubito,
În seara-n care ai fugit.
Mi-ai scris in grabă pe o foaie
Un rămas bun şi-un te-am iubit.
Ai luat paharul de pe masă,
Ţi-ai pus o gură de coniac,
Ai scurs un picur de tărie,
Ai luat un taxi şi-ai plecat.
Râzi? Copilă mică şi nebună
Plimbă-ţi suflarea-n părul meu,
Adorm cu tine şi mi-e bine.
Ah,dac-ar fi fost aăa mereu…
M-apuc de mâna ta iubito,
Privescu-ţi tainic inima,
E tot aşa cum am lăsat-o,
N-ai mai schimbat nimic la ea.
Acelaşi negru ce m-apasă,
Acelaşi tremur fascinant,
Aceleaşi vorbe ce te muşcă,
Şi-acelaşi freamăt intrigant.
Am scris trei rânduri pe hârtie
Şi despre noi şi despre tine,
Despre distanţa ce ne omoară
Şi despre cea ce zace-n mine…
Purtaţi pe chip acelaşi zâmbet
Si-acelaşi nume îl purtaţi;
În toamna sufletului meu
Atât de-uşor vă confundaţi…
Nu fi geloasă tu pe tine,
E tot ce-n grabă mi-ai lăsat
În seara rece şi ploioasă
Când visul ni s-a terminat!
Cât de frumoasă-mi este ea
Tu niciodată nu vei şti!
Atât de dulce şi de blând
Doar ea mă stie a privi!
Ştii ce-i ciudat, iubito dragă?
Ce niciodată n-ai aflat?
Ai devenit aşa, perfectă,
În clipa-n care ai plecat!