Fericirea şi suferinţa, două iluzii menite să ne ţină în mişcare, lucruri spre care să tinzi şi de care să fugi. Căutăm idealuri şi dezamăgiri, eroi şi călăi, toate acestea fiind menite să ne dea un rost al vieţii, un sens. Vorbim mereu despre lucrurile pe care le detestăm şi pe care ni le dorim, dar niciodată nu vorbim despre clipa în care ne aflăm. Avem scopuri, avem ţeluri, avem misiuni, dar nu avem un prezent conştient.
E oare de ajuns să ştii fără să conştientizezi? Evident, nu! Nu suntem nimic şi nimic nu avem. Trist e faptul că trăiesc un moment de conştientizare ce nu va dura foarte mult timp, dar cât va ţine mi-aş dori să îl mărturisesc. Cât de înălţător este să marturiseşti!
Totul e doar o iluzie. Vorbim cu atâta uşurinţă despre idealuri, despre puncte de plecare, despre planuri şi strategii, dar uităm faptul că toate acestea sunt recompense şi nu scopuri!
Scopul nostru nu este să fim fericiţi! Fericirea este recompensa unei vieţi trăite frumos!
Toţi numarăm vechimea şi experienţa acumulată în muncă şi uităm că jobul reprezintă locul care îţi oferă şansa să faci ceea ce îţi place alături de oameni care îţi seamănă.
Tânjim după relaţii, după căsnicii, după copii şi uităm că toate astea sunt roadele iubirii, respectului şi încrederii faţă de persoana care ţi-a încredinţat întreaga ei viaţă în clipa în care nici măcar nu te-ai aşteptat. E trist să uiţi de oameni în goana după idealuri şi să te întrebi neîncetat cu ce ai greşit!
Aţi observat faptul că suntem într-o continuă căutare? Nimeni nu aşteaptă! Nimeni nu stă liniştit să se bucure de ceea ce este şi ceea ce are. Ne definim prin ceea ce ne dorim, prin studii, titluri şi titulaturi, dar niciodată prin ceea ce simţim.
Suntem suma tuturor sentimentelor noastre! Atât,nimic mai mult!
Căutăm standarde, măşti care ne strâng şi roluri ce nu ni se poatrivesc doar pentru că ne dorim cu disperare să fim acceptaţi, vrem să facem parte dintr-un grup indiferent dacă e etnic, religios sau oricum altcumva şi facem asta pentru că ne e al dracu de frică de singurătate.
Habar nu avem cine suntem! Ale mele sunt mainile, ale mele sunt hainele, ale mele sunt scopurile, idealurile, dar cine dracu sunt eu? Sub toată educaţia primită, sub toate rolurile jucate…tu cine esti? Când te dezbraci de tot ce ai primit, ai văzut, ai gustat, ai simţit, ce mai rămâne din tine? Cum arată esenţa ta?
Singurătatea, frica de singurătate este de fapt groaza de a sta alături de o persoană necunoscută şi nu exista persoană necunoscută mai înspăimântătoare decât propria persoană. Nu există sentiment mai teribil decât acela de a sta singur cu tine fără să te recunoşti.
Tu stii cine esti?
Adrian Mangu 