Stiu ca v-am spus ca maine voi posta despre locul in care am fost azi,dar nu mai am rabdare. A fost atat de frumos si simt ca as bubui daca nu as impartasi cu voi aventura ce m-a trait astazi. Ce sa fac? Asa sunt eu cand ma entuziasmez. Ochii incep sa imi sticleasca,inima mi-o ia la trap,un zambet tamp imi ocupa toata fata,iar sufletul incepe sa povesteasca. Da,am spus bine,sufletul. Si eu ma mir de cursivitatea ce il caracterizeaza si de povestile pe care le spune,are talent. Eu? Mai putin!
Ne-am decis cam greu unde sa mergem si,cum se intampla de obicei,cand te foiesti intre doua optiuni o vei alege mereu pe a treia.
Dupa o dimineata mohorata,racoroasa si putin innorata,Dumnezeu ne-a deschis calea si pe la pranz am plecat de nebuni. Noi,cei 4 nebuni frumosi , am hotarat ca ziua de azi e numai buna pentru a scrie niste amintiri frumoase in cartea vietii. Pana la destinatie drumul a fost perfect,iar peisajul rupt din visele mele cele mai frumoase. Daca Blaga spunea ca eternitatea s-a nascut la sat,eu il completez si ii spun ca eternitatea s-a nascut la satul de munte. Nimic nu e mai frumos decat omul frumos care isi sfinteste locul.
De la Focsani am luat-o spre Odobesti,iar acolo am facut stanga si am traversat Milcovul,granita cu una din portile Raiului. Minunea incepea sa se arate. In departare se zareau siluetele discrete ale muntilor,ale padurilor si a aurei ce ii inconjoara. Primul popas l-am facut la Manastirea Mera. Strajuita de ziduri vechi de cand lumea, considerata cel mai important monument istoric din Vrancea si ctitorita prin secolul al XVII-lea, manastirea te copleseste cu frumusetea ei. Pe cat de mari ii sunt zidurile,pe atat de mica e portita facuta din scanduri pe care patrunzi in interiorul curtii. Parca voit e facuta asa,probabil ca menirea ei e sa te faca sa te apleci si sa intri pios in acest loc sfintit de Cel de Sus. Din pacate nu am stat prea mult pentru ca biserica era inchisa,dar am promis ca vom reveni intr-o sambata, cand vom putea vizita asa cum trebuie intregul complexul arhitectural.
Dar credeti ca ne-am oprit aici? Nici pomeneala! Drumul ni s-a deschis mult prea frumos si ar fi fost imposibil sa ii intoarcem spatele, asa ca am mers mai departe catre Andreiasu de Jos,locul in care se petrece un fenomen natural fantastic.
Poate ca cei mai batrani spun ca pe aici se deschid portile iadului sau ca e locul blestemat sau ca,cine stie, o fi ingropat vr-un balaur,cert e ca pamantul arde! Arde fara sa ii dea nimeni foc si probabil ca din cauza asta localnicii i-au spus Focul Viu.
Din puctul meu de vedere, e cel mai spectaculos loc din Vrancea. Chiar daca nu e nimic S.F.,ci doar un fenomen aboslut normal ce are la baza emanatiile spontane de hidrocarburi gazoase,locul este incredibil. Daca il veti vizita, va sugerez sa ajungeti dupa-amiaza si sa ramaneti pana dupa ce se intuneca. De ce spun asta? Pentru ca pe lumina va veti putea bucura de munte si de peisajele superbe ce vi le ofera imprejurimile,iar noaptea focul va da un spectacol maestuos! Flacari galbene,rosii si albastre se vor juca in fata voastra,iar deasupra cerul va insira mii si mii de stele,stele care se vad atat de frumos numai de pe munte,din locul in care e cel mai usor sa il apuci pe Dumnezeu de glezne.
Aerul curat,mirosul de brad si de salcam inflorit, focul cel vesnic viu si fara de odihna, linistea fantastica si trilul pasarelilor, talangile vacilor si tropaitul cailor ce pasc linistiti in legea lor prin poienite si pajisti grase si verzi, apele reci de izvor,prietenia si bun simtul locuitorilor fac din Andreiasu de Jos destinatia perfecta pentru o excursie de neuitat. Vrancea e cu adevarat superba!
Ei,si ce sa vezi? Ma uit la ceas si vad ca e maine de vreo douazeci de minute 🙂
Si-am incalecat pe-o sea si v-am spus povestea…mea!
Adrian Mangu 