Inimi clasice

Permiteţi-mi să vă fac o mărturisire: Iubesc oamenii! Sunt unul dintre acei naivi discreţi ce iubeşte oamenii şi poveştile acestora. Şi, pentru că mi-s dragi până la Dumnezeu şi înapoi, îmi place să îi ajut în a-şi scrie poveşti frumoase. E plăcut să fii făuritor de amintiri, e un sentiment minunat de caldă linişte sufletească atunci când reuşeşti să aşezi zâmbete acolo unde nimeni nu se mai aşteaptă să le întâlnească. Sunt fericit când cei din jurul meu sunt fericiţi.

Minunată zi am petrecut alături de noii noştri bunici, seniorii de la Institutul de batrâni, după cum îl numesc chiar ei, un loc în care destinele se adună pentru a depăna amintiri. Extrem de emoţionat am fost când am intrat pe poarta azilului şi i-am zărit în prag, aşteptându-ne aranjaţii şi pregătiţi pentru a-i plimba prin burgul nostru micuţ şi cochet. Alături de prietenii cu care scriem poveşti frumoase pentru oraşul Focşani i-am plimbat pe tărâmurile muzicale ale orchestrei camerale Unirea. Dar până să ajungem acolo am zăbovit preţ de un ceas la un ceai pe care l-am savurat într-un local distins ce poartă adânci doruri interbelice. Am povestit, ne-am amintit, ne-am cunoscut şi am început a scrie noi poveşti.

Dacă le-aţi fi văzut chipurile luminate, dacă le-aţi fi simţit vibraţia vocilor  sau dacă le-aţi fi văzut zâmbetele din priviri când am păşit împreună pragul Ateneului…ah, cât mi-aş fi dorit să fi fost şi voi acolo şi să vedeţi cum creionau, fără să îşi dea seama, portretul fericirii.

Le-am încărcat sufletele clasice cu muzică clasică!

Ce amintiri frumoase am construit împreună, ce seară minunată am petrecut acompaniaţi de bageta dirijorului Vincent Gruger, un bun prieten al iniţiativelor noastre, dar şi un mare iubitor de Focşani ! Ce fericiţi au fost când directorul Ateneului i-a strâns în braţe şi le-a zis că îi mai aşteaptă la spectacole! Doamne, ce sentiment de frumos mi-a cuprins inima şi cât de norocos m-am simţit înconjurat de aşa oameni  minunaţi! Da, dragilor, vă port în gândul sufletului meu tot timpul!

 

Iar eu? Eu, sub blânda oblojire a lunii ce-mi bate în geam, îmi amintesc de o călduroasă zi de februarie în care am simţit viaţa strângându-mă în braţe şi sărutându-mă pe creştet!

Singurele care nu îmbătrânesc niciodată sunt cuvintele; ţine-te bine de ele …

Într-o privire scurtă, tainică, se pot ascunde toate cuvintele lumii, chiar şi cele nerostite încă…

Mi-am zăvorât inima-n stele

Mi-am zăvorât inima-n stele

                                  de Adrian Mangu

Mi-am zăvorât inima-n stele,
O ţin sub lacătele grele,
Am doi arhangheli păzitori
Şi-un cârd imens de albe ciori

O ţin ferită de-amintiri,
De împăcări, de despărţiri,
Nu îi mai dau nimic să ţina,
Nici fluturi morţi şi nici lumină

Iar ca să fiu sigur că tace
Şi că nimic n-o mai desface,
Făr-un cuvânt să mai aştept
I-am scos şi inima din piept

Prietenie

Prietenie

                                       de Adrian Mangu

Calde vise, dulci speranţe,
Rime-n ritmuri de chitară,
Paşnic sentiment de pace,
Flori zurlii de primăvară

Vă găsesc la mine-n piept
Şi aici veţi sta mereu,
Camarazi ai vieţii mele
Şi ai sufletului meu!

Să vă mulţumesc? nu pot,
E prea simplu, prea comun…
Cum să pot scrie-n cuvinte
Tot ceea ce simt acum?

Vă iubesc nespus de tare,
Dar o stiţi şi voi deja!
Să vă zic câtă culoare
Aţi adus în viaţa mea?

Dragii mei prieteni dragi,
Cum îmi place să vă spun,
V-aş da inima din piept
Să vedeţi ce simt acum!

Demon

Demon

                      de Adrian Mangu

Din focuri gri, din oaze ce suspină
Se mai zăresc prin flăcări cenuşii
Iubiti speriaţi ce caută lumină,
Părinţi bătrâni cerşind printre copii

Pesemne Dumnezeu plânge prin cer,
Altfel nu ştiu cum plouă cu durere,
Dezleagă-mi inima de tot acest mister
Şi-mbracă-mi gândul cu lucruri efemere

Aşează, îngere, dejunul pe un ziar,
Un dram de pâine şi-un strop de vin tihnit,
Dacă sunt viu, o viaţă dă-mi în dar,
Dacă sunt mort, să-mi spui când am murit.

Nu te speria că azi îţi simt prezenţa,
Cu tine totu-mi pare mai uşor,
Lui Dumnezeu să ştii că i-a iesit pasienţa,
Dându-i Satanei un înger păzitor.

Da, Ana, e pentru tine!

Îmi plac oamenii ce iubesc frumos, în tihnă şi în timp şi tare mult îmi mai place să-i am în viaţa mea. E plăcut să fii inconjurat de poveşti frumoase din care sa inveţi în fiecare zi şi din care să te inspiri.

E destul de dificil să fac o introducere momentului ce urmează, de aceea credă că cel mai bine ar fi să o salut pe cea căreia îi este dedicată această postare şi să îl las pe cel ce i-a dedicat poemul de mai jos să îi spună “Te iubesc”, aşadar “Bună, Ana!”, iar de aici îl voi lăsa pe Alex să te însoţească prin minunatele şi profundele versuri de dragoste pe care le-a scris 🙂

 

Iubito! Noi ce si cum mai iubim!

                                                de Alexandru Filimon

Vorbim detaşat despre dragoste, dar câţi dintre noi mai iubim!
Rostim cu foc „Iubito/iubire”, dar în fond ne prăbuşim,
Găsim cuvinte preţioase, le stergem meticulos, uşor de praf
În glasul nostru ele se transformă în stele, „Iubito nici nu ştii, din viaţă ce ne-a mai rămas!”

Se ascunde în glasul tău o teamă de nevindecat
Să fiu eu discordie între un freamăt şi un tremurat?
Stiu doar că tu mă vezi pe mine prin oglinda, vezi un ambalaj
Ca şi viaţa asta, căci nu suntem în picaj, stăm în ambuteiaj!

Vrem să fim singurii care iubim şi ajungem printre cei singuri care iubesc
Ne este frică şi iubirea este prea prunc! Ce să-i mai ceri!Măcar eşti, măcar trăiesc!
O zi specială în care să o sărbătorim?
Cînd noi nu ştim, iubito, cât mai iubim!

 

This slideshow requires JavaScript.

Dor de oameni

Dor de oameni

                                     de Adrian Mangu

Mi-e dor de oameni, mamă!
Aşa frumoşi şi mândri,
Curaţi la trup şi suflet
Precum îngerii mi-i povesteau

Mi-e dor de oameni, mamă!
Ştii? înainte să mă nasc
Îi creionam prin rai din flori de soc
Şi din raze de soare cunune albastre le făceam,

 Mi-e dor de oameni, mamă!
De domni şarmanţi
Şi de domniţe cu doruri multe
Şi de copii-copii îmi mai e dor!

Mi-e dor de oameni, mamă!
De oameni de bine, cu bun simţ şi bine crescuţi,
De cei ce ajută cu ochii închişi
Şi care SUNT doar pentru că aşa trebuie să fie!

Mi-e dor de oameni, mama!
De cei care ştiu că drumul către Dumnezeu
E drumul catre ei înşişi,
Care simt şi nu se resimt niciodată
Şi care dau din ei, doar pentru a înflori prin alţii

Mi-e e dor de oameni, mamă!
De iubirea umană şi de omul iubire,
De un zâmbet din suflet şi de un suflet zâmbind,
De cărări fără pete şi de drumuri spre stele
De cuvânt, de iertare, de lucruri curate,
De adevăr, de curaj, de credinţă, de vise …
dar cel mai mult şi mai mult de oameni mi-e dor, mamă!

Imnul Voluntarului II

Imnul voluntarului

                  de Adrian Mangu

În bibliotecă se află tot ce-n viaţă-ai căutat,
Numai aici, ia aminte, vei afla drumul visat
Împreună vom creşte şi vom face lucruri mari,
Suntem voluntari, voluntari, voluntari (x2)

Credem în bine, în tine şi cu noi azi te chemăm,
Avem un spaţiu al nostru şi-mpreună-l dezvoltăm,
Facem normalul poveste şi speranţele apar,
Vei fi voluntar, voluntar, voluntar (x2)

Aprinde soare şi stele şi păşeşte-n carusel,
Locul e plin de culoare, iară noi suntem la fel,
Te vei simţi ca acasă, nu întârzia s-apari
Printre voluntari, voluntari, voluntari (x2)

Prinde curaj, fă schimbarea, astăzi este ziua ta,
E ziua aceea în care totul se va transforma,
Deschide uşa, pătrunde în al viselor bazar,
De azi eşti voluntar, voluntar voluntar (x2)

Trofeu

Te voi păstra drept trofeu! Vei sta închisă în vitrina existenţei mele si imi voi defini viaţa prin dibăcia capturării acestui exemplar nemapomenit. Mă voi lăuda cu toate defectele tale, cu imposibila-ţi fire, cu toate cicatricile lăsate de tine pe buze-mi si le voi povesti de înfiorătoarea luptă dintre noi doi.

Le voi arăta minciunile din spatele adevărului şi adevăruriele ce se ascundeau în minciună şi voi dezbraca de idei şi sentimante întreaga noastră confruntare. Le voi descrie lumea ce am deschis căutând spre tine şi uşa ce vroiai să-mi zăvorăşti în piept. Vei arde în ochii mei, în timp ce cuvintele vor exploda izbindu-mi-se de dinţi.

Inima îmi va muşca din gat, implorandu-mă să o tac. Toţi se vor minuna de povestea noastră. Te vor blama cot la cot cu mine, te vor respinge şi se vor dezlega de viclenia respiraţiei tale. Indignări, tensiuni, urlete, dezgust! Asta e tot ce mai reuşeşti să provoci.

Toţi îmi vor mulţumi pentru destăinuire, mă vor felicita pentru izbândă , îmi vor aprecia caracterul şi vor bea în amintirea chinurilor mele. Voi închina cu ei paharul, voi cădea în golul victoriei mele, voi stinge lumina în mine, îţi voi închide viaţa în suflet şi voi aştepta să mă dezlegi, într-un final, de tine.