Scrisoarea tatei
de Adrian Mangu
De azi nu-s viu, dar nici mort pentru tine,
Du-te acum, copile, de-ți fă un viitor,
Puțină apă dulce și-un dumicat de pâine
Găsi-voi eu cumva, primi-voi ajutor
De-o fi ultima oară când mă vezi în picioare,
Numai Hristos în ceruri o ști de e așa,
Dar tu te du pe pace în lumea asta mare,
Și ce va fi să fie trăi-vom și-om vedea
E greu în sărăcie, așa e, ai dreptate,
E greaua moștenire primită de la noi
Am tot sperat la bine ducând poveri în spate,
Visând la libertate cu ochii spre noroi
Pierdut-am noi destul și curs-a sânge mult
Să treci și tu prin asta nu aș putea să-ți cer
Tu lasă-ți vatra-n urmă, și dă-ți neamul pierdut
Fugi-vei către vise, fugi-voi către cer
Când mi-o fi dorul aprig și-n suflet gust de fiere
Să îmi trimiți o poză să văd cum îmi zâmbiești
Oi plânge adânc în barbă cu chin și cu durere
Da te iubește tata și știu că mă iubești
Iar dacă bătrânețea va zice că e gata,
Eu știu că-ți va fi greu să vii a doua zi,
De-aceea las mereu întredeschisă poarta
Să vină cineva atunci când oi muri
Am vorbă în vecini să mă îngroape ei,
Nu te porni la drum că mult te va costa,
Eu trec în amintiri în lemn de brad și tei,
Strângând la piept icoana-n care zâmbeai cândva
Adrian Mangu 