Plăcuta poveste a celui care nu a mai fumat

Imi amintesc si acum primele tigari. Fumam Kent si uneori Marlboro. Imi ofereau o nota de maturitate si superioritate in fata unora care se uitau la mine destul de stramb. Tigara te maturizeaza, iti da o ocupatie constanta, ba mai mult, te relaxeaza atunci cand nervii iti sunt intinsi la maximum si, nu in ultimul rand, te face mai sociabil. Te integrezi imediat in lotul celor care ies la o tigara,  al celor care stiu sa ceara foc si sa-l si ofere, iar daca mai dai si tigari celor ce fumeaza si le ard plamanii dupa tutun, devii prietenul perfect.

 

Am fumat cativa ani buni si cand am vrut sa ma las, eram  atat de rutinat cu tutunul, incat pentru a a renunta la el, trebuia sa renunt la tone de obiceiuri din viata mea. Era mai usor sa dau vina pe dependenta si pe placere, decat sa-mi refac rutina sociala. Puteam sa jur ca nu o sa le las niciodata.

Sunt deja dependent ,imi spuneam, si nu sunt singurul, asta e riscul meseriei de fumator, toti trebuie sa murim de ceva, iar la cat de nesanatos traim , ce mai conteaza ca fumam peste 7000 de tigari pe an, adica bagam in noi peste 7 kg de tutun la fiecare 12 luni.

Cat despre cealalta scuza, placerea, lucruriele erau si mai ridicole. Cautam tot felul de explicatii prin care sa-mi motivez actiunea de a fuma. E o poveste frumoasa,nu? Am o indemanare extraordinara!  Imi place sa scot tigara din pachet, sa o bat de masa, sa o aprind, sa aud tutunul cum sfaraie, sa dau fumul afara, sa o asociez cu cafeaua si alcoolul, sa scrumez si sa o sting in scrumiera sau, cand sunt afara, sa o cuprind intre degetul mare si aratator si sa o arunc cat mai departe.

Pentru mine nu conta faptul ca miroseam ca ultimul boschetar cand veneam de la fumat, ca gura putea a stricat, iar mainile nici nu le mai duceam la nas pana nu dadeam cu un gel de maini, ceva.

Si stii ce? Nu conta nici faptul ca erau oameni pe care ii deranja fumul meu. Recunosc cu rusine ca  intre o amarata de tigara si confortul oamenilor normali din jurul meu, evident, alegeam tigara si ca sa mai dreg busuiocul si sa nu par nesimtit pana la capat, mai dadeam din cand in cand cu mana prin aer, chipurile, sa mai imprastii fumul care era atat de deranjant.

Si da, stiam!

Stiam ca sanatatea unui fumator pasiv e mult mai afectata fata de sanatatea mea si imi iubeam atat de tare prietenii incat fumam in coasta lor, fara a avea decenta de a iesi afara cand aprindeam o tigara sau de a ma izola. Nu imi pasa ca ii deranjam, ca le afumam hainele si pe ei insisi, ca ii usturau ochii , ca tuseau si ca se puteau imbolnavi din cauza mea. Mofturi!  Oricum, nu ii obligase nimeni sa iasa in oras. Sa isi asume,nah! Fumatorul mereu se va vedea drept victima a societatii. Mai are rost sa zic ca e fals?

M-am oprit din fumat in momentul in care am realizat ca “a te lasa de fumat” e o prostie.

E marketing in forma pura! Citeam o carte cand mi-am zis asta. Nu are importanta numele cartii. E un praf in ochi executat ca la manual. Eu nu am cumparat tutun niciodata, am cumparat diverse experiente, lucruri pe care sa le fac atunci cand nu spun nimic, momente de relaxare in care doar relaxarea nu imi ajungea, un refugiu din singuratate, extrapersonalitate, o masca a timiditatii, apartenenta la grup, boemitate , trucuri de spart gheata si exemplele pot continua…

Placerea, frica si rutina vand cel mai bine, iar industia tutunului a stiut ca daca vor sa faca bani cu un produs inutil trebuie sa-l lege de rutina noastra de zi cu zi si, usor-usor, ne-au dezvoltat noi obiceiuri. Tutunul e prietenul perfect. E langa tine la fiecare cafea de dimineata, in bar cand iti bei berea, dupa un “mama, ce prostie era sa fac, da-mi o tigara ca tremur tot”, in mijlocul singuratatii si al plictiselii, cand te certi, cand suferi, cand iubesti si doare, cand ai o stare de anxietate, cand esti fericit, cand bei o cola ,dupa ce mananci, cand te uiti la meci, cand conduci, cand esti in tren si dupa ce faci sex. E acolo, e pentru toata lumea, pentru saraci si pentru bogati, pentru femei si pentru barbati, pentru toate varstele si pentru toate categoriile sociale. Te definesti dupa marca de tigari, dupa tipul lor, dupa publicul tinta, dupa felul brichetei, dupa tabachiera pe care o ai. Dumnezeule, e atat de evident! E la moda, e cool , e sobra, e amuzanta, e retro! E facuta pentru toti si toti sunt invitati sa o cumpere.Si asta se si intampla!

Cand pleci de acasa te controlezi de tigari, chiei, portofel si telefon! Nicidata sa nu fii prins fara tigari la tine! Trebuie sa fie acolo pentru a putea fi linistit!

Acum sunt linistit si fara, chiar mult mai linistit! Cand mi-am dat seama de prostiile pe care le facusem atat amar de vreme, am cautat sa descopar obiceiurile mele proaste in fumatorii de langa mine si sa le analizez.

Surpriza! Erau toate si peste tot!

Am descoperit mistourile  fumatorilor zgarciti care brusc deveneau sensibili la un fumator fara tigari si se ofereau sa-i dea tot pachetul, numai ca nu cumva sa se lase, ca mai apoi, spasiti si resemnati, tot ei sa vina si sa intrebe “cum ai facut de ai reusit sa te lasi de fumat”, de parca cine stie ce facusem. Saracii erau atat de prinsi in itele propriilor complexe si atitudini gresite, incat nu vedeau ca singuri isi proiectau o stare de panica ce le dezvolta iluzii si false dependente.

Am descoperit expresii de genul ca nu poti bea o cafea fara sa fumezi o tigara. Ba poti, fac asta de 5 ani!  Sau ca daca nu fumezi te arde plamanu. Nope, ba chiar se bucura! Sau faimoasa expresie”dup-o masa copioasa o tigara-i sanatoasa” Hell no! E la fel de toxica!

Concluzia: da-i omului clisee pe care sa le inghita si iti va face el marketingul, gratuit! 

Ce sa mai zic, e aiurea cand iti vezi prietenii ca fac foamea si au datorii, dar isi pun deoparte bani de tigari, e aiurea sa stai la masa si sa te afume toti cu o durere in cot de zile mari, dar sa te pupe si sa te tot laude de prieten bun ce esti. E aiurea sa vrei sa iti saruti iubita si sa simti cum pupi o gura de canal, iar dupa sa-ti ramana gust de tutun in gura, sa mai zic si de  mainile ei delicate care au cel mai nedelicat parfum? NU!

Dar asa am fost si eu. Ceream tigari cand nu aveam, imi afumam prietenii si cand comentau ziceam ca-s nesimtiti, iar fostele mele prietene nefumatoare, ei bine, mi-e jena acum de ele…

In loc de final

Nu stiu daca acest articol a fost o confesiune sau altceva , dar stiu bine ca nu e nevoie de nici o lege pentru a avea bun simt si pentru a iesi afara din local cand vrei sa fumezi o tigara. Ca patron, cred ca ar trebui sa interzici fumatul in unitatea ta din respect fata de absolut toti clientii tai, nu pentru ca te obliga cineva. Vei strica cateva proaste obiceiuri, iar unii fumatori se vor simti ofuscati, nedandusi seama ca e un lucru pozitiv chiar si pentru ei, dar cu timpul se vor obisnui cu normalitatea si vor realiza ca e cea mai buna varianta, cea mai sanatoasa si cea mai civilizata.

 

 

 

 

Fluturi (poezie tristă scrisă-n prag de iarnă)

Fluturi

                               de Adrian Mangu

Se-aşterne iarna peste noi, iubito,
Şi mii de fluturi albi ni se izbesc de tâmple.
De ce alergi plângând şi mă tot strigi pe nume,
Iar eu pe cine mai aştept să ne întâmple?

Ce ger ne paşte şi ce de oameni trişti
Apasă greu pe fluturi reci de gheaţă,
Ce noapte ne trăieşte pe-amândoi,
Deşi în lume e miez de dimineaţă.

Unde e soarele nici vara nu mai ştie,
Nici noi nu mai avem habar de noi,
Priveşte cum ni se scufundă marea
Sub fluturi morţi născuţi din amorţite ploi.

Adio dor, adio vis de primăvară,
E-un ultim salt ce liniştea-şi aşteaptă,
Cu fluturii încerc să zbor pentru o clipă
Şi-i las zâmbind din ceruri să mă cadă.

România renaşte din jarul colectiv (text scris cu ură şi speranţă)

 

S-au întâmplat atât de multe într-un timp atât de scurt! E incredibil să vezi cum se trezeşte o naţiune! Pentru prima dată inspirăm frică! Le e frică de noi! Sunt îngrozite toate scursurile şi jegurile care ne-au vrut sclavi pe propriile lor plantaţii, acei umili infecţi care au sărutat străinătate între fesele-i moi, doar pentru a le permite să se simtă like a boss într-o tară prea umilită şi speriată de fosta dictatură.

Vrem să vă doară!

Zidim o nouă Românie, dar de data asta o vom face asa cum trebuie! Sunt sute de mii de tineri pe internet care pun politicul la zid aşa cum nimeni nu a facut-o în 25 de ani! Şi ştiţi de ce ? Pentru că pot şi pentru că aşa vor ei! De aia! Generaţia Facebook a coborât în stradă , iar în stradă au coborât şi parinţii nostri! Îi strâng pereţii în casă când văd cum li se sacrifică pruncii pe altarele mârlăniei şi a nesimţirii! Ghinion, dragilor, a venit generaţia care băgă spaima în voi, politicieni corupţi, trădători de neam şi de pământ!

Nu vă scapă nici Daniel cu toată chinta sa roială!

Vor fi mulţi aceia ce vor încerca să sară în barca noastră, dar nu le va fi aşa uşor! Nu mai uităm şi nu mai iertăm! Aţi avut atâtea şanse să vă reveniţi, dar nu aţi facut-o!  Dragilor, a curs destul sânge din noi,  e timpul să mai curgă şi din voi! Generaţia pe care aţi vrut-o de sacrificiu e pe cale să vă sacrifice pe voi! Stiu că în perioada următoare multe curve îşi vor dori himenul cusut la loc, dar în zadar! Vă vom rosti numele fiecăruia dintre voi şi veţi fi beliţi de vii, aşa cum şi voi aţi făcut-o cu noi atât amar de vreme! Nenorociţilor, aţi ajuns să jupuiţi de piele tineri nevinovaţi! Ne-aţi condamnat să trăim o noapte a iadului pe care nu o vom mai putea uita niciodată! Scârbelor, rugaţi-vă să scăpaţi, dar vă zic că nici Dumnezeu nu mai e în stare să vă ajute!

Reglaţi-vă ceasurile! Timp mai este foarte puţin!

Tăcere! S-a sfârşit! (text cu impact emoţional)

M-am trezit ca dintr-un vis. Am o senzaţie blestemată de deva-vu. Tind să cred ca am mai trait asta cândva. Mă linistesc. În câteva zeci de secunde totul va fi trecut. Am mai jucat în rolul ăsta nenorocit, am mai trecut trepidant printre aceiaşi actori aerieni şi sunt sigur voi putea adormi la loc. Am reuşit de fiecare dată să adorm şi să mă trezesc în zori, de ce nu aş reuşi şi acum?

Aud urlete, văd ochi încruntaţi, mâini speriate, sunt pumni care mă lovesc, picioare ce mă calcă şi simt lacrimi fierbinţi cum îmi picură prin haine. Visez? Trăiesc? Adorm? Mor? Cine naiba mai ştie? Doare! Ustură! Frige! Incep să îmi aud propriul urlet. În mine e tăcere. Inima îşi spune ultima poveste. În clipa asta iadul pare un loc foarte rece.

E ciudat! Mă gândesc la ce las în urmă. Din toate drumurile l-am ales pe cel mai prost. E pe cale să se sfârşească, mamă, şi în ce fel. Mamă, sărmană mamă, dacă nu m-ar chinui sentimentul morţii, aş veni să te strâng în braţe şi să-ţi spun ca-mi pare rău pentru momentul în care îţi va suna telefonul. Te vei trezi şi într-o singură clipă viaţa ta va fi la fel de moartă ca a mea. Ne vei duce crucea amândurora şi e o cruce extraordinar de grea.

N-ai nici o vină, la naiba, nici eu nu o am! Sau poate că e o vină colectivă. O nepăsare care ucide în linişte, pe neaşteptate. Dar ce folos să realizez asta în ultima clipă şi ce rost ar mai avea să se gândească şi mama la asta. Săraca nu va şti că doliul ce-l va purta o viaţă va fi manifestul morţii mele şi a celor ce mă vor însoţi în pământ. Nu va fi doar un semn al durerii, ci va fi şi o ură mocnită împotriva celor care ucid prin propria lor tăcere!

Of, mamă, ce o să îi spui tatei? Îmi pare rău că din mandria lui va rămâne doar fum, umbră şi cenuşă. Îmi aduc aminte când îi spuneam că generaţia mea va face diferenţa, îi spuneam că suntem generaţie de sacrificiu. Dădea din cap, ofta şi îşi reamintea de lichelele comuniste care i-au distrus tinereţea. Habar nu avea ca tot ele îi vor fura şi viitorul,fericirea şi şansa de a fi bunic, heh, habar nu aveam nici eu…Copii mei mi-au trăit doar în suflet şi vor muri o dată cu mine! Acum!

Mă ustură până şi sufletul în mine. Parcă au trecut secole de cand s-a dezlănţuit infernul asta blestemat. Mi-e frică de moarte, dar nu mai e timp să mă gândesc la ea. Sunt prea ocupat să o trăiesc. E coşmar? E realitate? Care mai e realitatea? Atât de teoretic mi-am trăit viaţa, atât de fade mi-au fost cuvintele şi atât de superficiale gândurile. Îmi vine să mor de oftică, dar ma doare prea tare acum. Nu asta voiam să las în urma mea. Doare enorm, mă doare carnea vie şi sângele îmi clocoteşte la propriu prin vene. Sunt jar pe dinauntru.

Ce va ramane din mine şi câţi mă vor plânge? Mă vor plânge doar cei pe care nu aş fi vrut să-i fac niciodata să plângă. Ceilalţi mă vor uita. Vom adormi cu toţii, numai că unii dintre noi nu vom avea şansa să ne trezim în zori, iar cei care o vor face, vor forma o nouă tranşă de cadavre vii în aşteptarea unei noi scantei, unei nepasari, unei premeditari tacute, dătătoare de moarte.

Doamne, cât mă ustură viaţa, atât cât a mai rămas din ea. Oare sunt viu, oare sunt mort? Cum se trăieşte moartea, cum se simte? Nu m-a învăţat nimeni niciodata cum se moare şi nu credeam ca voi invăţa asta alături de prietenii mei, oameni alături cu care acum 10 minute râdeam şi care, în clipa asta, urlă cu disperare. Le înteleg durerea. Comunicăm prin ţipete. Ştii? Când spuneam “prieteni până la moarte” nu credeam că va fi la propriu. Rămânem fum şi cenuşă. Cad lemne peste noi, pocnesc sticlele de alcool şi pute groaznic. Un fum gros, fierbinte şi amar îmi pârjoleşte plămânii. Sunt oameni care se încumetă să se întoarcă după noi. Se gândesc la noi mai mult ca la proprii lor părinţi. Oare nu cunosc sunetul sfâşietor al plânsului de mamă?

Murim în braţe de eroi…

Tacere! S-a sfarsit!