Ganduri – Scriitorul

Era o seara mult prea ciudata…picaturi mari de ploaie bateau in geam cu repeziciune…tot ce se auzea era doar vocea ploii. Priveam mirat printre picaturile de ploaie si incercam sa mi te imaginez venind spre mine. Ceasul se apropia de 23 30 si tu ramaneai doar in imaginatia mea…apoi se facu 12 30 si tot acolo erai. Am incercat sa te sun….degeaba,aveai telefonul inchis…incepusem sa mi fac griji…esti bine,esti singura,esti cu cineva…cu cine esti…inca o ora inca o fila…incepusem deja sa scriu…cuvintele ieseau fara sa ma mai gandesc la ele. Pur si simplu spuneau singure povestea…eram absent…gandul meu tot la tine era…incercam sa te gasesc si in povestea mea…dar nici acolo nu te gaseam…poate ca asa e mai bine…cuvintele curgeau din ce in ce mai tare….si apoi din ce in ce mai greu.Nu stiau ce sa mai spuna…nu mai stiau ce-si doresc…sincer nici eu nu stiam ce mi doresc…poate ca te vroiam pe tine, poate ca-mi era dor de gandul ca e cineva langa mine….poate ca erai mult prea buna la pat…ohh…ce fel gemeai… dar ploaia tot bate…cuvintele mor…ma opresc din scris si ma indrept iar spre geam…e o seara mult prea ciuddata…picaturi mai de ploaie bat in geam cu repeziciune…tot ce aud e doar vocea ploii….incerc din nou sa mi te imaginez venind spre mine.Dar ce sa cauti tu in cladirea asta de tot rahatul…daca nu te dezgusta sobolanii ce misuna pe aici…cu siguranta te vor dezgusta peretii mancati de mucegai si gandaci,iar mirosul….e oribil.Draga mea…si sa nu crezi ca acesti patru pereti intre care stau ar arata mai bine…in nici un caz.Patul nefacut ,care ma invita la somn de fiecare data cand il vad,ma atrage spre o letargie continua, biroul care scartaie din toate incheieturile ,scaunu pline de praf si covorul plin de urmele relatiilor mele pasagere nu cred ca ar fi pe gustul tau…mi e sooomn…vrerau sa doooorm iubito…daca e sa vii , ai grija sa nu ma trezesti…sunt obosit rau de tot.Vezi ca ai ceva de mancare in frigider si apa e pe masa in bucatarie….Te sarut!

Schita 9

Reclama
de Adrian Mangu

vand vise…
cumparati?
unde sunt triste…
decupati…

cu-n pic de ata alba
va trebui cusut…
eu am avut doar neagra,
iar alba n am avut…

Ganduri – Blogosfera Vrancea

Imi vad blogul ca pe o casa saracacioasa. O casa facuta din scanduri de lemn uscate de timp si de timpuri,o casa de lemn cu geamuri crapate,care sunt dispuse sa lase pe orcine sa patrunda,dar nimeni nu prea intra. O usa ce urla de durere, o podea ce miroase a umezeala, un pat ce seamana mai mult a aparat de tortura, cu arcuri neuniforme, care prin unele locuri ies prin materialul rarit,scamosat si plin de ate. langa geam ma asteapta masa de scris,ar avea vr-un sens sa o descriu,doar stiti cat de veche e si daca nu stiti…va puteti imagina. Intind mana catre lampa cu gaz. Dau dezlegare luminii sa imi patrunda in camera.Ma razgandesc. O sting repede. Imping foile si creionul cu sila.Imi asez mainile una peste alta,incoronandu-le cu capul. Imi lipesc ochii de stele si astept. Astept ca cineva sa imi deschida usa,sa ma viziteze. Rar vine cate cineva in vizita, iar atunci e sarbatoare pentru mine. Ma bucur asa tare,trebaluiesc pe aici,dau cu matura,scutur asternuturile sa fie frumos. Ma entuziasmez foarte repede. Si ma bucur,sa stiti ca ma bucur tare de tot. Ma rusinez cu ceea ce am. Stiu ca o casa luxoasa e mult mai usor de vizitat. E mare si plina de lucruri pe care le vezi doar in prezentarile cu staif. Casa mea e micuta,dar toate sunt la indemana. Nu are multe lucruri,dar are tot ce iti trebuie. Un pat, o masa, o lampa cu gaz si un suflet ce locuieste aici. Ma simteam singur…dar ieri…am descoperit un oras frumos. E de jur imprejurul casei mele. Un oras care m-a acceptat. Ieri am aflat cum se numeste. Se numeste…Blogosfera Vranceana. E un oras fara primar,dar toti cetatenii lui se gandesc la tot felul de poiecte…ce frumos.Cat e ziua de lunga se ocupa de casutele lor. Sa fie curate,sa fie frumoase,sa fie ingrijite si cel mai important sunt mandri ca toti care le calca pragul afla si invata cate ceva. Ce oameni frumosi,ce oameni gospodari si ce oras frumos cladesc. Imi sunt dragi si poate ca semanam…DE ASTAZI O SA II AJUT SI EU !

Ganduri – Inca

Incep sa imi pierd speranta. Ma uit pe tot ce am mai scris si se pare ca lupta pe care o duc…o duc cu mine.Inca incerc sa ma conving ca inca se mai poate. Incepe sa imi fie frica de cuvantul “inca”. Suna a amenintare,suna a ultimatum. Imi e frica de ce va urma. Cu mainile imi acopar capul. Incerc sa-l feresc de o explozie iminenta. O explozie ce va distruge tot ce am incercat sa cladim. Avem nevoie de ceva. Dar de ce avem nevoie? Imi fac loc cu ajutorul coatelor printe oameni,printe hoituri,printe caini si printe masini. Fug ! Fug din ce in ce mai tare! In mintea mea se produce acel filmulet care imi scalda inima in adrenalina. Vad Nirvana cu ochii inchisi. Vad imaginea acelei pajisti perfecte,vad izvorul,vad cerul senin si ce ma sperie cel mai tare e ca imi vad zambetul de pe buze si linistea din suflet. Masini se rostogolesc prin fata mea. Inca mai cred ca exista acea replica perfecta,acea fapta perfecta ce pot schimba destinul tuturor. Cainii latra din ce in ce mai tare. Cu degetele pe care le mai am libere incerc sa imi astup urechile. Sa ma muste cat vor ei,dar sa nu mai aud cum latra. E un sunet sfasietor care doare mult mai mult decat coltii javrelor infipti in picioarele tremurande. Inca mai sper…atat timp cat am filmuletul in minte…inca mai sper. Inca mai zic “inca”. As vrea sa se termine toate astea. As vrea sa ajungem la un deznodamant. Nu intelegeti? Punctual culminant dureaza de prea mult timp. De ce pentru a ajunge la alb trebuie sa treci prin negru? Si daca treci prin negru, iti garanteaza cineva ca ajungi la alb ? Nu intelegeti! Nici eu nu mai inteleg. Tot ce stiu e ca trebuie sa fug. Inca mai trebuie sa fug. Iar “inca”….obsesie fugi!!! Cand eram mic imi placea sa ma joc de-a “ce ar fi daca”. Niciodata nu am avut scenariul asta in cap. Realitatea se transforma in cel mai urat cosmar pe care l-am avut vreodata. Corabia inimii mele se izbeste prea puternic de malul lumii in care traim. Mi-ar fi placut sa pot naviga pur si simplu paralel. M-am impiedicat de un hoit si am cazut. Genunchii se sparg in mii si mii de bucati,iar cainii musca din mine, nu-mi clintesc mainile de la urechi. Nu vreau sa mai aud nimic.Muscati-ma,dar muscati-ma in liniste. Oamenii trec nepasatori…fug in legea lor. Nu mai are rost sa se sacrifice. Oricum nu se mai sacrifica nimeni pentru nimeni. Sunt prea obsedati de ceea ce au. Prea putin ii intereseaza ceea ce sunt. Era o vreme in care credeam in ei. Acum cred doar in cainii care ma musca. Umbla in haita mereu,impart prada si nu au secrete unii fata de ceilalti,nu se ascund. S-au plictisit sa ma tot muste. Reusesc sa ma ridic. Cad . Genunchii imi sunt sparti. Ma doare pamantu , ma doare viteza voastra cu care treceti pe langa mine. Ma doare nepasarea voastra. Ma dor ochii vostrii robotizati. Ma dor sufletele voastre ce va cauta si nu va gasesc. Era o vreme in care iubeam oamenii. Era o vreme in care nu ii stiam. Era o vreme…cum pot sa continui lupta cu mine, atunci cand nu am argument? Cum pot sa ma conving ca lumea asta mai merita, cand nu imi demonstreaza cu nimic ca ar merita. Cersesc suflete frumoase,cersesc ochi blanzi,cersesc modele de viata…cu disperare! Daca le-as gasi,restul ar veni de la sine…INCA mai sper…

Ganduri – Modele de viata

In fiecare zi invatam cate ceva. Invatam doar daca stim sa tinem ochii bine deschisi. Invatam ca prietenii iti sunt prieteni atat timp cat le poti oferi cate ceva. Invatam ca nu exista dragoste neconditionata. Invatam ca nu toti care orbiteaza in jurul nostru ne vor binele. Invatam ca de multe ori cand facem afirmatii ca astea ne mai si inselam.Dar ieri am invatat ceva muuult mai important decat toate astea. Am invatat ce inseamna deminitatea si ca modelele de viata sunt mult mai aproape de noi decat sticla de televizor si hartia de ziar. E o intamplare banala,dar uite ca inca o data se dovedeste ca lucrurile banale ne influienteaza viata si modul de a gandi. Eram pe o terasa ,sorbind cu pofta din sucul rece si batand cu sete zarurile si pulurile intr-un meci de table. Asta conteaza cel mai putin. Ceea ce conteaza e faptul ca pe terasa a aparut o batrana ce se vedea ca duce in spate toate necazurile vietii si erau …cred ca…destul de multe. Tremura saraca din toate incheieturile, avea chipul tuturor bunicelor,iar in mana tinea un manunchi de lalele. Am aflat atunci ca batrana nu cersea, ci vindea flori,ca sa se poata intretine. Mi a spus ca da 5 lalele cu 2 lei. I-am dat 2 lei si i-am zis sa imi dea doar o floare cu gandul ca asa ii vor ramane mai multe fire spre vanzare. Raspunsul ei a fost socant: de ce sa iti dau doar una cu 2 lei cand eu vand 5 cu 2 lei?Nu am putut sa ma inteleg cu ea si pana la urma mi a lasat 5 lalele. Pentru multi, cu siguranta ,este doar o intamplare nesemnificativa pe care nu ar da nici macar 2 bani(da pai 2 lei) dar pentru mine a fost o experienta destul de importanta. Am inteles ca oricati bani ai avea, tot nu ti poti permite sa iti cumperi un suflet frumos si ca exista multi oameni saraci dar mult mai bogati decat bogatii. Am inteles ca cea mai frumoasa virtute umana e deminitatea. Am inteles ca inca mai exista oameni frumosi,am inteles ca oamenii frumosi primesc raspuns ignoranta marii majoritati, plus ca am simtit fel si fel de trairi intr o singura clipa. Neputinta… pentru ca nu am putut sa o ajut mai mult. Durere …pentru ca la varsta ei nu trebuia sa mai aiba aceste griji si necazuri. Ura…pentru aceia care trec pe langa ea si o ignora. O ura si mai mare pentru cei care gandesc prost pentru milioanele de oameni care sunt in situatia ei si speranta pentru ca mi am dat seama ca inca mai suntem cativa oameni cu adevarat oameni si chiar daca nu o sa supravietum sunt sigur ca vom sti sa murim frumos. Cam atat. Maine mai caut alte modele de viata…

Javre fara stapan

Scarbit de ce imi aud urechile in legatura cu animalele fara sa stapan(caini comunitari)public acest mic manifest incropit intr-o zi de 1 mai muncitoresc.

Javre fara stapan

de Adrian Mangu

Nu ne musca si ne-omoara
Cainii nostri vagabonzi,
Cat ne fura si doboara
Politicieni norozi

Imping patria spre stele
Prin mocirla vietii nostre.
Vedeti raza de la ele
Din bmwurile voasre!

Senatori si deputati
Nespalati ,libidinosi,
carismatici si versati,
Demagogi si mincinosi,

Ne conduc spre disperare,
Ne subjuga nencetat.
Bestiile carnivoare
Ce fac banii din pacat!

Ne indoctrineaza n masa,
Suntem multi dar suntem prosti.
Cu-n televizor in casa
Stam si plangem dupa fosti.

Ne arunca in sictir
Cate un mic si o bere chioara,
Si ca prostii platim bir
Gazilor ce ne omoara!

O,ce trist o duc cateii,
Cei lasati fara stapan!
Ne prostesc pe noi, miseii,
Cu o bula de sapun!

Sa-i scapam de suferinta
Sunt si rai ne si mai musca…
Ne supun la umilinta!
Sunt prea multi sa-i bagi in cusca…

Omorati,deci,orice caine,
Ce pe strada intalniti
Ca mai mult rau el va face…
Decat marii parveniti !!!

Dans la bara

Ganduri – Dansatoarea

In sfarsit am reusit sa ajung acasa. Seara asta a durat pana dimineata. A fost frumos si mi am confirmat inca o data ca au cam disparut valorile. Pe la 3 din dimineata am ajuns la un night. Stiam ca nu voi gasi nimic interesant pe acolo,dar am mers cu valul. Mi am luat o cola si am asteptat sa se intample ceva. Asteptam un ceva frumos care sa imbine intr-un mod elegant vulgarul cu muzica si dansul. Langa bara a aparut o dansatoare plina de ea si nu intr-un mod voluptos. Dansa pe ritumuri de house , ce faceau sa tremure plamanii in mine.Era imbracata vulgar si doar vulgar. Vulgar se pare ca este cuvantul ce caracterizeaza scurta trecere prin night.Stiam ca trebuie sa se imbrace sexy,stiam ca bara de pe scena nu se afla cu scopul de a te tine de ea ca intr un autobuz mic si inghesuit,iar dansul ar fi trebuit sa implice mai mult decat indoitul genunchilor si miscatul ostentativ din fund si din sani. Bonusul dansului a fost burta ce curgea lasciv peste o curea stridenta plina de paiete. Streep-teese-ul stiam ca implica anumite miscari pe lungul barei si ca dansatoarea trebuie sa te atraga in jocul el fara sa iti dai seama si fara sa mai ai scapare. Nu stiu de ce ,dar am simtit doar repulsie si dezamagire. Hainele au stat pe ea de la inceputul dansului pana la sfarsit. Haine urate. In picioare avea doua cricuri,continua cu o pereche de pantaloni negri, mulati si plictisiti de prea multe dansuri,urcam spre o curea de paiete galbene ca hepatita,o bluza ce presupun ca era o combinatie intre lenjeria sexy si mileurile de macramé de pe televizorul de la tara,iar chipu-i emana numai oboseala si plictiseala. Am spus ca pot astepta linistit pana cei cu care eram se vor satura de sticla de vin rosu pe care o avem pe masa si vom pleca linistiti. Am crezut ca am vazut tot si ca mai mult nu se poate. Dar dupa basul puternic a venit un moment de respiro,ca mai apoi sa apara niste acorduri stinghere de chitara,o proba de clape,un doi-zece strident si sfanta manea. O voce stransa de barbatie interpreta intr-un stil de bocitoare un lamentabil cantecel despre durere dusmani si jmekerie,numai bun pentru un astfel de local. Trist ! Intrasem acolo si in minte aveam un concept despre streep-teese,dar care la noi nu prea se aplica. Credeam ca in acea incapere se afla oaza aceea de liniste. Locul in care orasul il lasi la usa,gandurile ti le lasi la usa,iar rutina tot la usa ti o lasi. Speram sa fie locul in care te relaxezi pe o muzica data atat de incet incat sa poti auzi piciorul dansatoarei cum aluneca pe bara,sa fie o muzica linistita lenta care sa te legene usor,iar dansatoarea sa fie idealul feminin pe care sa ti-l doresti si sa stii ca doar in aceasta reverie il poti gasi si care la sfarsitul dansului va disparea,luand cu ea mirajul in care incerci sa te strecori. Pacat! Aici am gasit doar opusul. Am gasit doar expresia pura a existentei minimaliste si a decadentei in care ne scaldam si care ne trage la fund ca un vartej de pe mijlocul Putnei. Maine incercam la altul…doar e 1 mai muncitoresc.