de Adrian Mangu
Sunt dependent de nicăieri.
Niciunde fu așa de mine,
Acest pustiu ce-mi vine bine,
Acest spectacol de plăceri
Sunt dependent, dar în tăcere
Și nimeni n-a văzut nimic,
Cum aș putea eu să explic
Aceste goluri dulci, stinghere?
Sunt dependent de orișicine,
De valurile argintii
Care se șfarm în mii și mii
De ploi mai repezi sau mai line
Sunt dependent de neștiut
Și nu cunosc cale mai bună,
Decât să-mi iau gândul în mâna
Și să-l transform în ce-am avut
Adrian Mangu 