Locul unde timpul nu există

Dacă ar fi să îmi definesc viaţa, aş spune aşa: sunt doar un om în căutare de frumos, în căutare de idei, în căutare de vibraţii şi într-o veşnică fugă după cuvinte.
Îmi e greu să îmi găsesc în clipa de faţă cuvintele care exprimă ceea ce simt şi aşa păţesc după fiecare moment de bine, după fiecare nouă amintire înălţătoare adăugată colecţiei mele sufleteşti.

În seara asta folosesc cuvintele doar pentru a descrie sunete, senzaţii şi emoţii. Nu vor fi rime, nu voi alerga după ritm şi nici nu voi măsura nimic.  Cum să descriu o sală de Ateneu? Cum să reuşesc să desenez în cuvinte tot ce înseamnă această inimă a culturii a acestui mic oraş căruia îi spun acasă? Îmi e dificil să vă descriu emoţia pe care o simt de fiecare dată când îi paşesc pragul şi-mi las tot secolul la intrare. E nemaipomenit să vezi oameni îmbrăcaţi frumos şi care aşteaptă, cu acelaşi entuziasm pe care îl simţi şi tu, cupa plină de sublim, de pace şi de înţelepciune. Fac o paranteză şi vă spun că încerc să mă feresc cât pot de mult de cuvintele mari, nu aş dori să abuzez de ele, dar dacă pe aici pe colo o voi face, aveţi răbdare şi mă iertaţi.

Culoare, vibraţie, sunete, idei, seninătate, emoţii, sentimente, o energie nemaipomenită sub bagheta unui singur dirijor, Aryeh Levanon! Un focşănean care, după mai bine de 65 de ani, a revenit în ţară, în oraşul său natal pentru a mai dirija încă o dată visul pe care l-a plămădit în palmele Focşaniului Vechi, Orchestra semi-simfonică Unirea.

Au trecut ani de zile, oraşul s-a schimbat, oamenii s-au schimbat, dar, sub actualul dirijor, Vincent Gruger, Aryeh Levanon a regasit o orchestră care încă mai poartă cu grijă şi cu maestrie aceeaşi grea misiune, aceea de a înălţa spiritul uman şi de a curăţa şi obloji suflete.

Doi maeştri pe o singură scenă!

Un spectacol festiv, un public absolut minunat, o atmosferă de sărbatoare şi muzicieni veniţi din marile oraşe ale ţării pentru a performa sub bagetele celor doi nemaipomeniţi dirijori. O seară minunată ce a vibrat pe Enescu, Levanon, Offenbach, Constantinescu şi Beethoven, o seară ce a păcălit timpul şi a strâns în braţele Ateneului Popular Mr. Gh. Patia o parte a Focşaniului Vechi şi o parte a Focsaniului Nou.

Iar eu, într-o sală de ateneu, într-o seara geroasă de ianuarie, am realizat că avem o datorie, nu faţă de cei ce ne-au fost, ci faţă de cei ce vor veni. Suntem puntea ce face legătura dintre generaţii, suntem cei ce le lăsăm un trecut viitorului nostru.